17. Surpriza

Viaţa nu trebuie să fie tot timpul un război, speranţa unei lumi mai bune ne pândeşte mereu aşa că de multe ori credem că e mai bine să gândim pozitiv. Astfel mă consolam eu în privinţa legăturii dintre Amelia şi Edward. Nu că mi-ar fi fost teamă dar Amelia era uneori violentă şi aprigă iar într-un moment de slăbiciune ar fi reacţionat nu tocmai normal. De aceea credeam că e mai bine dacă o ţineam pe Amelia “ascunsă” de Edward fiindcă nu doream ca el să se simtă jenat din cauza trecutului. Din punctul meu de vedere, totul era în regulă, nu aveam resentimente şi nici nu vroiam să fac mare caz de suferinţa îndurată, ce fusese, trecuse.

În ziua următoare, la prânz, Edward veni alături de mine şi începu să-mi vorbească despre diferite lucruri iar eu doar îmi dădeam cu părerea. Încă nu-i dădusem răspunsul deci băteam pasul pe loc.

– Ieri am întâlnit-o pe Amelia, verişoara ta – zise deodată Edward.

– Serios?! Şi cum ţi s-a părut? – am replicat.

– E o fată interesantă, mi se pare că e la fel ca tine. Cel puţin aşa cred eu, are un caracter dominant.

– Aha, am înţeles! Păi, e adevărat că semănăm, dacă ne-ai vedea una lângă alta ai puteam observa cât de mult.

– Poate o să am şansa asta odată – rosti cu speranţă Edward.

– Poate… – am îngăimat eu.

– Oricum, dacă ea stă cu tine atunci nu va trece mult până ne vom revedea.

– Mmhm – am răspuns sec.

Apoi am mers tăcută la următorul curs, încercam să mă gândesc la posibilităţi de a mă depărta din nou de Edward fiindcă simţeam că se apropia iarăşi serios de mine. Toată întâmplarea cu Amelia îi dădea doar mai multe şanse. Momentan, între mine şi Edward era doar o relaţie strict amicală, adică glumeam şi ne tachinam jucăuş dar nimic mai mult. Iar acum toată situaţia putea să o ia spre calea interzisă, mai ales că răspunsul rămânea suspendat.

Însă alte griji nu-mi făceam fiindcă veneau examenele iar toate o luau razna sub presiune. Eram dezorientată, deconcentrată, simţeam cum situaţia era puţin scăpată de sub control, parcă nu puteam să mai asimilez informaţii iar creierul era încetinit. Stresul era de vină, mă panicam fiindcă nu mai aveam timp să învăţ, studiam şi repetam aceleaşi lucruri de o mie de ori însă tot mi se părea că nu mai ştiam nimic. La şcoală, toţi profesorii erau impacientaţi ceea ce nu mă ajuta deloc, toate presiunile şi exigenţele lor ne induceam o mai mare disperare în privinţa examenelor. Nu mai ştiam la ce să ne aşteptăm, trebuia să prevedem viitorul ca să nu întâmpinăm obstacole şi să greşim din cauza unei prostii. Aşadar, noi, seniorii, intrasem într-o stare de aşteptare nemiloasă care ne consuma atât fizic cât şi psihic.

Între timp, Edward începuse să avanseze cumva lucrurile. Petrecea mult timp cu mine, chiar şi când eram la bibliotecă, învăţând, se alătura şi transforma totul într-o întâlnire de studiu. În afara şcolii îmi trimitea mesaje, cu întrebări legate de examene sau uneori fără niciun sens. Se interesa de mine, mă suna ca să ieşim cu gaşca, cu pretextul de a mai ieşi din febră. Însă toate acestea împreună cu stresul examenelor, acumulate, provocau efecte negative, mă agasau şi mă enervau uneori aşa că preferam să-l evit ca să scap de el. Doream să prindă mesajul ca să nu fie nevoie să-i explic să se dea la o parte. Deşi mi-ar fi părut rău să fiu atât de incisivă şi să-l îndepărtez pentru totdeauna, planurile mele nu implicau un angajament emoţional, nu eram pregătita să am sentimente pentru cineva. Vedeam clar intenţia lui Edward, mesajul nespus pe care-l afişa dar el venea prea târziu, din nefericire, deoarece trecuse oportunitatea.

Iată ca pana la urma, au început si sesiunile de examinare, prima a fost la engleza, unde am avut de tratat „la răscruce de vânturi” cartea mea preferata pe care am citit-o in repetate rânduri, astfel încât acum deţineam un exemplar foarte uzat. Apoi a urmat matematica, la care m-am descurcat bine, istorie si chimie, iar ultimul a fost examenul de biologie, la care m-am pregătit intens, mai ales ca mă temeam sa primesc un subiect pe care nu-l tratasem. Dar totul a fost foarte bine, rezultatele au fost mai mult decât mulţumitoare iar toata lumea răsufla uşurata fiindcă povara si incertitudinea examenelor fusese ridicata de pe umerii noştri, trecând la următoarea generaţie.

Alice si Jacob au fost cei care s-au bucurat cel mai mult ca sesiunea se încheiase fiindcă imediat după aflarea rezultatelor au si anunţat o întâlnire de grup sa sărbătorim cu toţii. Apoi Charlie si Amelia au urmat cu uralele si felicitările, ambii fiind forate emoţionaţi când au aflat veştile. Bineînţeles ca am ieşit in oraş sa petrecem o seara împreuna iar apoi am convenit ca eu si Amelia sa ieşim in week-end cu prietenii mei ca sa fie totul oficial.

In ziua stabilita, la ora 8 eram cu toţii strânşi ca sa mergem sa ne distram, sa dansam si sa bem ceva. Acum venea si Edward fiindcă mergea Alice cu Jasper si chiar Emmet cu Rosalie ni s-au alăturat astfel ca distracţia era asigurata. Toata nu am făcut altceva decât sa ne dezlănţuim si sa eliberam toata energia si tensiunea înmagazinată in tot acest timp. Am dansat fără întrerupere, ignoram oboseala sau durerea si continuam sa ne mişcam pe ritmul muzicii. Câteodată ne mai opream pentru a ne răcori puţin dar după scurt timp reveneam pe ringul de dans. La un moment dat am observa ca Edward lipsea din peisaj de ceva vreme aşa ca am mers sa-l caut. L-am găsit stand singur in fata localului gândindu-se parca la ceva important.

– Hei, ce faci aici singur? – l-am întrebat veselă.

– Nimic, mă gândeam – îmi spuse serios.

– La ce te gândeşti? – l-am provocat eu.

– E neimportant – îmi răspunse repede.

– Haide, Edward, nu ai încredere în mine? Spune-mi, te rog! – l-am rugat insistent.

– Oh, Bella! Nu contează, las-o baltă! – se eschivă el.

– Edward, spune! – i-am cerut dominantă.

– Bine, mă gândeam dacă ai vrea să mergi cu mine la balul de absolvire? – mă invită Edward timid.

Atunci am revăzut in minte afişele care anunţau apropierea balului absolvenţilor organizat de comitetul de elevi al scolii. Fiecare fata avea ca preocupare sa meargă la bal cu un partener, după ce treceau examenele. Elevele dintr-a XII-a erau emoţionate de un asemenea eveniment si se pregăteau din timp, riguros astfel încât sa nu rateze vreun detaliu. Pana si Alice era agitata din cauza asta, chiar daca avea deja un partener si eram absolut sigura ca avea rochia perfecta in dulap, aleasa cu câteva luni înainte. Pe mine nu mă fascina atât de mult dar aveam de gând sa merg fiindcă nu vroiam sa ratez vreo experienţa unica. Insa m-am blocat când am auzit propunerea lui Edward, dintr-odată aveam emoţii iar sângele pulsa repede prin vene. Nu ştiam cum sa răspund, aveam sentimente contradictorii care se izbeau înăuntrul meu, făcându-mi misiunea si mai grea. Am inspirat aer in piept si am deschis gura ca sa rostesc câteva cuvinte fiindcă Edward se uita la mine nesigur, nerăbdător sa ştie cum voi lua cererea lui:

– Păi, asta n-am văzut-o venind – am spus sinceră.

– Mi-am cam dat seama de asta – rosti îngrijorat.

– Um… da, vreau să merg cu tine la bal, accept – m-am bâlbâit eu.

– Serios? – întrebă uimit el.

– Mhm – am aprobat sfioasă.

– Abia aştept, ştiu că mai e ceva timp dar…

– Şi eu – l-am întrerupt.

Mă simţeam dintr-odată foarte fericita, ştiam ca luasem decizia corecta si nu regretam. Eram surprinsa încă de situaţie dar asta mă făcea si mai veselă.