12. Departe


Ajunsă acasă, terminată, eram hotărâta ferm să plec pentru o vreme ca să-mi pun în ordine viaţă. Nu aveam o destinaţie clară dar vroiam să scap din Forks cât mai repede. Totuşi, la o revizuire secundă a planurilor, mi-am dat seama că Charlie nu ştia nimic şi nu era deloc pregătit ca eu să dispar pentru o perioadă de timp, câteva săptămâni, o lună, chiar. Trebuia să-l anunţ înainte de a-l părăsi, merita totuşi o explicaţie şi mai ales, aşa îl scuteam de griji. Aveam să-i spun despre planurile mele chiar atunci ca să pot să pornesc la drum peste câteva zile.

Când Charlie a ajuns de la secţie, eu îl aşteptam cu masa pregătită ca întotdeauna. Nu a fost surprins şi am mâncat amândoi în linişte. Abia după ce terminasem, am reuşit să-i spun:

–         Um, …, tată, e ceva despre care aş vrea să-ţi vorbesc – eram agitată să ştiu ce reacţie va avea.

–         Desigur, Bella. Ce e? – nu bănuia nimic dar era sigur de importanţa acelui lucru.

–         S-au întâmplat multe în ultima vreme şi aş vrea să plec puţin din Forks. Nu pentru mult timp dar, doar aşa, să mai schimb atmosfera.

–         S-a petrecut ceva? Ai păţit ceva de care vrei să fugi? – întrebă Charlie suspicios.

–         Nu, tată, totul e în regulă, serios. Doar că nu am mai fost plecată de mult şi îmi e dor să văd noutăţi. Aş vrea  să o vizitez pe… – încercam să-mi amintesc rude destul de îndepărtate – Amelia. Da, e verişoara mea şi nu am mai vizitat-o de mult şi apoi ea stă în Florida şi ştii cât de mut îmi place să stau prin preajma soarelui. Te rog, pot să plec? – am întrebat cu sfială.

–         Păi, e adevărat că ai stat mult pe aici şi poate te-ai plictisit dar cum rămâne cu şcoala? E ultimul an şi nu vrei să-l pierzi – lansă Charlie alternativa.

–         Nu ştiu ce să zic, tată, cursurile repetă parcă materia pe care deja o ştiu iar examenele sunt mai târziu, o să mă întorc până atunci.

–         Dacă asta e ceea ce vrei totuşi, puţină distanţă, atunci o vizită Ameliei nu mă deranjează deloc – acceptă Charlie senin.

–         Mersi mult, tată. Apreciez – i-am spus recunoscătoare.

–         Când ai de gând să pleci?

–         Peste două zile, e bine? – am întrebat nesigură.

–         Ok, dar ai bilet?

–         Îmi rezerv unul acum. O să mă conduci tu până la aeroportul din Port Angeles, nu?

–         Desigur.

Am urcat nerăbdătoare să-mi iau bilet şi să o anunţ pe Amelia de venirea mea. Eram sigură că va fi încântata de aceasta. De asemenea, mai trebuia să o înfrunt pe Alice şi să-i spun despre plecarea mea. Cu teamă, am reuşit să-i formez numărul şi să apăs tasta de apelare, după câteva ţârr-uri, timp în care mă rugam să intre mesageria vocală, a răspuns grăbită:

–         Alo?!

–         Bună, Alice. Sunt eu! – am spus cu sfială.

–         Oh, Bella, îmi pare atât de rău, nu ştiu ce a fost cu mine… – începu Alice să se scuze.

–          Nu mai contează oricum, trebuia să se întâmple odată şi tind să cred că a fost spre bine. Dar nu de asta te-am sunat.

–         Atunci…?

–         Vreau să te anunţ că plec din Forks temporar şi trebuia să ştii. Mă duc în vizită la verişoara mea din Florida, Amelia. Charlie mă va duce la aeroport în două zile, adică luni. Nu ştiu când mă întorc dar oricum, înainte de examene. Şi nu-ţi fă griji, o să am timp să învăţ.

–         Bella, spuse dojenitor, nu fugi.

–         Nu fug, trebuie să-mi organizez ideile şi viaţa undeva departe. Crede-mă, este pentru binele tuturor.

–         Cum vrei, dar tot fugi…

–         Nu contează, tot ce îţi mai cer este să nu se afle, să vadă cei de la şcoală doar, aşa, că lipsesc. Bine?

–         Ok – zise Alice oftând. O să-mi lipseşti.

–         Şi tu mie! … Trebuie să închid, ne vedem mai încolo.

–         Distracţie plăcută! – îmi ură cald.

–         Mersi, la fel. Bye.

–         Papa.

Am închis repede şi apoi am mers să-mi pregătesc hainele şi tot bagajul. Desigur că am sunat-o şi pe Renee ca să ştie ce planuri aveam iar ea a fost mai mult decât încântată să ştie că plec spre locuri mai însorite.

Două zile mai târziu, Charlie m-a condus la aeroport unde ne-am despărţit cam stângaci fiindcă niciunul nu era obişnuit cu manifestările directe de afecţiune. M-a îmbrăţişat strâns şi mi-a urat cu speranţă:

–         Să te distrezi acolo, puştoaico, şi să ne suni dacă ai nevoie de ceva!

–         Ok, tată. O să-mi lipseşti.

–         Şi tu, Bells. Acum du-te să nu pierzi zborul!

–         Ne vedem în curând!

Astfel am lăsat deoparte Forks-ul temporar şi mi-am îndreptat privirea spre însorita Florida. În timpul zborului am dormit mai mult astfel încât să nu fiu obosită după călătorie. Aveam chef să fac multe lucruri şi de aceea păstram o grămadă de energie.

După ce am aterizat, Amelia mă aştepta nerăbdătoare în sala de aşteptare. Am mers zâmbitoare spre ea şi ne-am îmbrăţişat, îmi fusese dor de ea şi o găseam puţin schimbată. Era puţin mai înaltă decât mine, avea părul negru, râdea mult şi era uneori molipsitoare cu veselia ei, era la fel de slabă ca şi mine şi se îmbrăca de obicei cât mai comod dar în acelaşi timp în pas cu moda. Putea să fie foarte convingătoare şi nu se dădea în lături de la absolut nimic, se aventura în multe lucruri distractive.

–         Oh, Bella, ce dor mi-a fost de tine. O să vezi că o să ne distrăm de minune, numai petreceri şi cumpărături – zise entuziasmată.

–         Super, Amelia. Dar vreau să mă şi odihnesc puţin în tot acest timp – am avertizat-o înainte.

–         Desigur. Vom sta şi doar noi două să-mi povesteşti ce ai mai făcut recent. O să am nevoie de o retrospectivă detaliată. Dar mai întâi, ce mai fac Charlie şi Renee? Se interesă ea.

–         Ambii sunt bine. Mama e în Jacksonville iar Charlie stă cu mine în Forks.

–         Aaa, da. Ce bine că acum avem casa doar pentru noi. Ai mei sunt plecaţi în interes de serviciu dar ştiu că vii în vizită, îţi transmit salutări şi urări de bine.

–         Ok, super. Acum hai să mergem acasă, vreau să despachetez şi să mă instalez cât mai repede.

–         Bine, apropo, cât timp vei sta prin zonă?

–         Cam o lună, cred.

–         Minunat, o să fie cea mai interesantă călătorie de relaxare pomenită vreodată. Crede-mă, o să am eu grijă de asta – şi ămi făcu cu ochiul trăgându-mă spre ieşire.

Uitasem cât de diferită era viaţa în partea asta a lumii. Soarele aducea cele mai mari satisfacţii, stăteam mai mult afară, la plajă şi făcând câte o baie în mare. Cum nu fusesem de mult într-un asemenea loc, aveam nevoie cel mai mult de vitamina D. Mergeam apoi seara la petreceri cu foc de tabără tot pe plajă, împreuna cu Amelia, care mă prezenta tuturor prietenilor ei care se purtau foarte drăguţ cu mine şi mă făceau să mă distrez mult.

Amelia insista să-mi arate toate frumuseţile pe care le oferea Florida, aşa că mai cutreieram şi toate atracţiile turistice şi centrele comerciale. Îmi cumpăram, sau mai bine zis, îmi permiteam luxul de a-mi reînnoi garderoba puţin, plus biblioteca fiindcă aveam grijă să aduc ceva recent şi acolo. Le luam amintiri tuturor celor dragi din Forks ca să nu mă întorc cu mâna goală.

Nu puteam să mă închid faţă de verişoara mea atunci când aveam momentele noastre de apropiere aşa că treptat şi ea a aflat povestea. Însă m-a ajutat să uit mai mult fiindcă treceau zilele şi nu aveam un dor imens să mă întorc. Gândurile mele întunecate erau lăsate în urmă, undeva departe, ascunse.

Aveam parte de vacanţa de vis, mult soare, distracţie, cunoştinţe noi, cumpăraturi şi nopţi albe petrecute dansând foarte mult în cluburi. Râdeam des iar acest lucru se observa, mai ales că îmi schimba înfăţişarea. Deşi nu aveam să fiu Bella cea de dinaintea lui Edward, simţeam cum recuperam o părticică mică din ea. Nu eram Bella posomorâta şi încuiata dar nici Bella originală, aveam deschise noi perspective, mai adecvate vârstei şi nevoilor.

Oricât de mult mă străduiam să mă abţin de la atât de multă degajare de energie, Amelia tot timpul reuşea să mă convingă să fac multe lucruri. Niciodată nu fusesem aşa, mă pierdeam uşor şi uitam mult. Eram influenţată de prea multă lenevire, intoxicată efectiv, pierdeam noţiunea timpului şi nu-mi mai păsa. Însă, toată perioada aceasta trebuia să ia sfârşit cândva, în curând mă întorceam la viaţa mea normală fără remuşcări şi demnitate ca şi cum nu se întâmplase nimic.

Anunțuri
  1. intr-un fel ia facut bine plecarea …sant curioasa sa vad ce se intampla cu edward
    popicei

  2. ce trist…oricum ficul e super

  3. e un capitol de respiro in poveste … era nevoie sa se mai detensioneze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: