14. Reacţii spontane


După o noapte fără nici măcar un vis, am început ziua energică, m-am trezit foarte devreme şi m-am îmbrăcat, am mâncat şi am plecat repede la şcoală. O salutasem voioasă înainte pe Amelia şi apoi m-am grăbit spre viaţa mea normală.

Ajunsesem tocmai bine pentru a-mi face intrarea, am ieşit nepăsătoare din maşină şi mă comportam natural. Evident că întoarcerea mea a fost imediat observată, toată lumea şuşotea şi era uimită la vederea mea. Probabil crezuseră că nu mă vor mai vedea vreodată dar eu păşeam triumfătoare fără nicio jenă. Nu eram curioasă să aflu nimic nou fiindcă nu aveam nevoie de amintiri, nu mă interesa să fiu pusă imediat în temă cu ultimele informaţii. Oricum eram sigură că un orăşel precum Forks nu se schimba peste noapte.

Îmi căutam prietenii şi i-am găsit la scurt timp, toţi au fost foarte încântaţi de venirea mea. Jake s-a luminat la faţă atunci când m-a zărit şi un zâmbet strălucitor i s-a lăţit pe faţă iar Angela şi Jessica m-au întâmpinat foarte bucuroase. Până si prietenii lor, Mike şi Eric mi-au simţit lipsa iar acest lucru mă înviora. Am aşteptat câtva timp şi pentru Alice să ajungă dar se părea că urma să întârzie. Aşa că atunci când a sunat clopoţelul, am plecat spre clasă.

Vestea că m-am întors s-a răspândit repede şi eram în centrul atenţiei oriunde mergeam. Elevii mă priveau cu mare curiozitate ca pe un lucru ciudat. Pe mine însă asta nu mă mai deranja. Mergeam liniştită la ore, eram veselă şi mă simţeam în largul meu.

Nu m-am întâlnit cu Alice deloc, nici măcar la engleză dar presupuneam că avea o problemă urgentă. A trecut şi ora aceea iar apoi aveam biologie, mă îndreptam încet spre laborator, contemplând tot ce mă înconjura, îmi era greu să recunosc dar îmi fusese dor de ele. Am intrat hotărâtă în sală şi mi-am aţintit privirea spre locul meu, care nu mai era fără partener. Scaunul de lângă al meu era ocupat de către un elev, Edward mai exact. Acest lucru m-a nedumerit pentru o fracţiune de secundă însă mi-am restabilit echilibrul imediat.

M-am aşezat uşor şi mi-am scos lucrurile din geantă apoi m-am întors la Edward, salutându-l veselă şi zâmbind ca să-i arăt că nu am resentimente:

– Hei, Edward.

Acesta m-a privit foarte confuz, citindu-i-se o mie de sentimente în ochii lui neîncrezători. Nu credea că am să-i mai vorbesc vreodată dar iată-mă demonstrându-i contrariul.

– Hei – a răspuns încet şi timid.

– Ce mai faci? – am continuat eu.

– Bine, totul e grozav.

– Mă bucur. Ce face Alice? De ce nu a venit azi?

– Păi, e bolnavă. A răcit de curând – îmi explică el.

– Oh, ok, am înţeles. Mersi.

– Sigur, nicio problemă – zise abătut. Apropo, cum a fost în vacanţă? – întrebă nesigur pe el.

– Superb, m-am distrat de minune. Am făcut o grămadă de lucruri grozave împreună cu verişoara mea, Amelia.

– Şi unde ai fost?

– În Florida, în vizită.

– Presupun că acolo e mult soare.

– Desigur, e foarte însorit. Ameliei o să-i lipsească o vreme fiindcă m-a însoţit la întoarcere.

– Şi acum stă cu tine?

– Da, o să o aduc într-o zi să o cunoaşteţi – am spus optimistă.

Între timp, profesorul a intrat iar toate discuţiile s-au suspendat pentru pauză. Eu eram foarte atentă la explicaţiile date de profesor dar din când în când mai trăgeam cu ochiul şi la ce făcea Edward. El mă privea cu interes şi uimire, fiind tulburat de către atitudinea mea nonşalantă.

Pe tot parcursul orei, nu a făcut nimic mai mult decât să mă ţintuiască cu privirea însă uneori îl priveam şi eu sfidătoare şi răutăcioasa. Nu aveam niciun simptom de nelinişte, chiar mă simţeam foarte stăpână pe situaţie.

Cincizeci de minute au trecut ca prin vis iar clopoţelul strident anunţă gălăgios sfârşitul cursului. Am început să-mi adun toate lucrurile fără grijă şi am vrut să plec dar o voce serioasă m-a oprit.

– Um, Bella? Pot să te reţin pentru câteva secunde? – întrebă Edward încet.

– Sigur, ai nevoie de ajutor la ceva? – am spus politicoasă.

– Nu, vroiam doar să mai vorbim. După data trecută ai plecat şi nu am mai avut şansa… – lăsă replica neterminată sugestiv.

– Păi, Edward. Nu mai e nimic de discutat – în acel moment a sunat din nou clopoţelul – uite ce e, îmi pare rău pentru tot. Acum, trebuie să plec. Pe mai târziu.

– Pe curând, Bella – rosti Edward întristat.

Am plecat grăbită, gândindu-mă mult la atitudinea lui. Probabil îi dădusem multe de gândit şi din cauza că am plecat atât de repede, l-am lăsat cu multe semne de întrebare. Aveam cursuri în clădiri diferite, eu rămâneam în aceasta dar el avea sport de aceea trebuia să traverseze curtea. L-am văzut în treacăt atunci când ieşea afară dar m-am oprit pentru un moment ca să-l privesc cum mergea încruntat, mişcându-se foarte încordat şi cât de atrăgător părea. Nu-mi lua inima la goană în aceste clipe dar aveam un ghimpe de plăcere când puteam să-l văd fără să fiu văzută.

În acest mod, am trecut de prima zi de şcoală; mergeam liniştită acasă fiind foarte bucuroasă că eram din nou unde aparţineam. Când am intrat în casă, am găsit-o pe Amelia răsfoind o revistă destul de plictisită, probabil că stătuse toată ziua singură, închisă în casă fiindcă Charlie era la lucru. În Florida, ea era ghidul meu dar acum roată se învârtise iar ea era cea pierdută într-un loc nou, dependentă de mine.

Nu-i plăcea să fie mult timp singură aşa că vorbea mult la telefon sau stătea la televizor sau calculator, eram sigură că încercase toate variante până ajunsesem eu.

– Bella, cum a fost ziua ta? – mă întâmpină ea fără emoţie.

– A fost bine. Toţi s-au bucurat de întoarcerea mea, doar Alice a lipsit fiindcă este bolnavă. Edward are din nou ore împreună cu mine – am spus mai încet – şi a vrut să vorbească cu mine dar eu m-am comportat natural.

– Poftim?! – zise Amelia intrigată. Vrei să spui că acel nefericit a îndrăznit să te deranjeze?

– Amelia, nu m-a deranjat. I-am spus clar că nu mai avem ce discuta şi gata. Ne-am văzut mai departe de ale noastre.

– Aha. Atunci, te felicit. Eşti mai decisă şi puternică decăt îmi imaginam.

– Mersi. Vrei să mănânci?

– Da, sunt lihnită. Ok, am să pregătesc cina în jumătate de oră. O să ajungă între timp şi Charlie aşa că poţi să aranjezi masa deja.

Am pregătit totul împreună, povestind în acelaşi timp. I-am propus să o prezint într-o zi prietenilor mei iar ea s-a arătat foarte încântată, spunând că o ieşire într-un club ar fi perfectă. Apoi a venit Charlie şi am stat toţi trei împreună, mâncând şi distrându-ne pe seama amintirilor amuzante, de mult îngropate.

A doua zi, conduceam încet spre şcoală gândindu-mă la ziua precedentă, la Edward şi mă lovea un ghimpe de mandrei când revedeam scena reîntâlnirii. Eu fusesem atât de stăpână pe situaţie şi avusesem controlul asupra sentimentelor. Am parcat camioneta în curtea scolii şi am coborât preocupată de orarul meu când am observat un profil foarte asemănător cu cel al lui Edward. Era destul de aproape de mine iar în acea clipă inima mi s-a oprit pentru o fracţiune de secundă, după care şi-a reluat cursul accelerat.

O simţeam zburând ca o pasare colibri iar sângele era înfierbântat, dintr-odată respiram repede şi îmi era cald.

Dar acea persoană nu era Edward, ci doar un băiat care avea aceleaşi haine, acelaşi par şi mers. Când am realizat confuzia, am râs în minte de avalanşa mea de adrenalină. Mi se părea atât de puerilă şi nepotrivită fiindcă eu nu mai aveam nimic cu el.

Am mers la curs încă puţin confuză din cauza erorii mele şi a consecinţelor provocate. Totuşi, ziua a decurs normal fără alte intervenţii, Alice nu a venit la şcoală nici astăzi, tot timpul liber mi l-am petrecut alături de Jacob, tachinându-l pe seama vieţii lui personale, astfel încât a început să roşească, ca răsplată pentru toate dăţile când mă tachina. Mă distram mult pe seama lui dar din când în când, mai trăgeam o ocheadă şi la Edward pentru câteva clipe.

Zilele de şcoală iarna, mai ales în februarie sunt posomorâte şi lungi dar tot se terminau. Iar atunci ne lovea pe toţi o frenezie, o energie care ne făcea să ne grăbim repede la maşini şi apoi să plecăm. Astfel coboram scările coridorului spre ieşire cu nerăbdare, însă era iarnă, clima era umedă iar gheaţa era prezentă. Am ieşit din clădirea şcolii împreuna cu prietenii mei dar la ultimele trepte de la ieşire am alunecat pe gheaţă, nu ştiu cum, dar în cădere m-am rotit astfel încât genunchii mei să lovească marginile destul de ascuţite ale treptelor de piatră. Vedeam cu încetinitorul cum prietenii mei mă priveau neputincioşi şi cu expresii pline de groază iar Edward care era în curte lângă maşina lui, râzând copios cu Jasper, îngheţă când mă văzu alunecând. În ochii lui se nota îngrijorarea în timp ce fugea spre mine ca să mă ajute cumva.

Căzătura a adunat pe toţi în jurul meu, curioşi, roind pe peste tot dar imediat a apărut Edward dând pe toată lumea la o parte, îmbrâncindu-i. A îngenuncheat repede lângă rana mea care sângera mult, genunchiul drept se lovise cel mai tare iar acum era o rană deschisă. Celălalt picior doar avea să se învineţească şi să mă doară puţin. Sângele curgea din rană iar eu simţeam cum îmi pierdeam forţele iar capul îmi vâjâia. Toata mulţimea ce mă înconjura vorbea întruna, agitându-se, alcătuind un zumzet în capul meu dar o singura voce se auzea clar şi răspicat, posesorul ei se străduia să mă ajute şi să mă ducă la dispensar.

– Bella, eşti bine? – întrebă repede Edward speriat.

– Um… nu cred – am răspuns slab, uitându-mă la plaga deschisă plină de sânge şi simţind cum energia mi se scurge din vene.

– Trebuie să îţi opresc puţin fluxul de sânge fiindcă îl pierzi aşa că am nevoie să nu te mişti! Îţi poate afecta şi mai mult starea – îmi spuse serios şi preocupat.

– Okay, am să încerc.

Se ridică ca să-ţi scoată cureaua şi să o lege strâns în jurul femurului, apoi rupse o bucată de material şi o înfăşură în jurul rănii.

– Acum o să te duc la dispensar, relaxează-te dar tot nu te mişca! – îmi ordonă.

Eu am încuviinţat din cap iar el m-a luat uşor în braţe, ducându-mă spre cabinetul medical.

– Oameni buni, nu e nimic de văzut aici, lăsaţi-mă să trec! – urlă Edward la mulţimea de elevi curioşi care îi bloca trecerea.

– Bella, te aşteptăm afară, bine? – strigă Jacob în urma mea în timp ce toată lumea se dădea la o parte din calea noastră.

– Nu… puteţi pleca! Vă sun eu! – am răspuns cu ultimele puteri.

– Eşti destul de lucidă şi puternică pentru cineva care leşină la vederea sângelui – remarcă Edward când mergeam repede.

– De unde ştii asta? – am întrebat uimită şi puţin iritată. Păi, mi-ai spus tu odată, mai demult – îmi răspunse sincer.

– Oh; mulţumesc pentru tot ce faci – i-am spus recunoscătoare.

– Suntem prieteni, corect? – întrebă retoric şi se uită serios în ochii mei.

– Mm-hm – şi m-am uitat în altă parte.

Am ajuns la dispensar unde asistenta m-a îngrijit imediat, felicitându-l pe Edward pentru tehnicile foarte utile de prim ajutor, în timp ce eu mormăiam puţin enervată. El a stat lângă mine tot timpul, când îmi dezinfecta rana, când îmi punea copcile şi când mă pansa. În tot acest timp, eu eram foarte jenată de situaţia în care mă aflam. Desigur că eram recunoscătoare că se îngrijorase cineva pentru mine, dar speram să nu fie tocmai el. Mă gândeam serios la alte alternative, Jacob, Mike, nu el. Nu-mi plăcea să fiu tratată ca pe o cutie fragilă, eu eram încăpăţânată şi puternică, mă descurcam singură. Din cauza acestui incident, voi avea parte de atenţie din milă, uram asta. Şi cel mai mult uram mila lui Edward, faptul că stătea atât de liniştit şi preocupat alături de mine mă scotea din minţi.

Până la urmă, am scăpat din cabinetul medical, cu tot genunchiul plin de copci şi foarte strâns pansat plus o cârjă ca să mă ajut şi să nu fiu nevoită să îndoi genunchiul ca să se redeschidă plaga. Edward a trebuit să mă ducă acasă cu maşina mea iar eu am fost morocănoasă şi nepoliticoasă pe tot parcursul drumului.

Acasă, am avut parte de toată atenţia Ameliei şi mai apoi a lui Charlie care aflase totul dinainte. Le-am explicat amândurora greşeala mea până când i-am liniştit. Amelia a rămas îngrozită când a aflat cine a fost salvatorul meu. Apoi am convenit ca Amelia să mă duca şi să mă aducă de la şcoală. Ea conducea Chevy-ul până foarte aproape de intrarea şcolii iar apoi prietenii mei mă ajutau. Mă simţeam foarte prost să nu o prezint pe Amelia lor dar promisesem să mergem la club împreună, imediat ce mă vindecam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: