20. Călătoria


Cu greu am putut sa închid ochii in noaptea aceea, luasem o decizie atât de radicala si crunta încât mă dobora pur si simplu. Pana sa adorm m-am cufundat in disperare, lacrimi pline de amărăciune curgeau neîncetat din ochii mei, eram obosita dar tot nu găseam forţa necesara sa mă opresc si sa adorm. Deşi luasem decizia potrivita pe termen lung, nu mi se părea corect sa renunţ atât de uşor la Edward, insa asta era viata reala, plina de urcuşuri si coborâşuri, fericire si tristeţe, iubire si durere. Forţa pe care am strâns-o pentru a înfrunta astfel realitatea mi se părea insipida, mă uimea prezenta ei, mai ales ca mă determinase sa readuc norii deasupra mea.

Din fericire, somnul mi-a fost neîntrerupt de vise. Am găsit putina linişte si consolare in tumultul de emoţii care mă copleşeau. Când m-am trezit a doua zi, mă simţeam slăbita dar capabila sa trec peste. Ideea ca despărţirea a fost un sacrificiu si o eliberare mă ajuta sa mă resemnez. M-am îmbrăcat leneşa iar când aproape terminasem Amelia intra timida in camera cu o tava cu micul dejun, pe care a aşezat-o uşor pe pat ca pe o ofranda. Mă privea compătimitor şi se aşeza alături pe pat, dorind sa mă consoleze cumva.

–         Bella, îmi spui ce i-ai zis de v-a afectat aşa pe amândoi? – întreba timid Amelia.

–         Cum adică? Despre ce vorbeşti? – am bălmăjit confuza.

–         Pai, după ce tu ai fugit in camera ta, eu am  trecut sa vad ce se petrecuse acolo. Iar Edward stătea nemişcat in mijlocul camerei, uitându-se in gol, părea absolut distrus. M-am apropiat de el iar el nici nu mi-a simţit prezenta, doar şoptea ceva inteligibil. Apoi după câteva clipe s-a îndreptat spre uşa încet, foarte nesigur, după ce a mai stat doua secunde pe veranda casei, a plecat foarte abătut. M-am îngrijorat sa nu păţească ceva in starea in care era. Acum te vad si pe tine la fel şi vreau sa ştiu.

–         Ne-am despărţit, asta s-a întâmplat – am mărturisit învinsa. Ştiam ca asta trebuia sa fac si am făcut-o. L-am lăsat sa plece…

–         Dar de ce? – mă întreba ea uimita.

–         Fiindcă nu se putea altfel, o relaţie la distanta nu mi se potriveşte, m-as simţi legata cu fire invizibile. Nu pot sa-l chinui aşa, sa tot amânam momentul revederii la nesfârşit pana când ne saturam şi răbufnim, nu ar fi frumos sa ne supărăm pentru o nimica toata.

–         Înţeleg dar tot nu pot sa cred… Credeam ca-l iubeşti.

–         Tocmai din cauza ca îl iubesc am făcut asta – am întrerupt-o. Crezi ca nu mi s-a rupt sufletul, ca nu sufăr. E normal, nu sunt de piatra, sa ştii, mă doare mai mult decât orice.

Am izbucnit in plâns iar Amelia mă îmbrăţişă strâns, nu am mai continuat discuţia ci doar am rămas tăcute, auzindu-se doar suspinele mele. După câtva timp, îmi suna telefonul iar când am răspuns, am recunoscut vocea subţire a lui Alice:

–         Bella, îmi poţi spune te rog unde e Edward? – întreba grăbita. Îl caut de ceva timp si ştiu ca a venit la tine sa-ti spună vestea cea mare. Trebuie sa vorbesc cu el.

–         Nu ştiu unde e, Alice. A plecat de la mine de mult, de ieri chiar.

–         Cum? Stai puţin, ce e cu vocea ta? Ai plâns? – rosti ea alarmata.

–         Mda, puţin.

–         De ce? Ar trebui sa fii bucuroasa.

–         Alice, in caz ca nu ştii, ne-am despărţit de ieri. Cat despre Edward nu ştiu nimic.

–         Înseamnă ca ieri a venit târziu acasă şi de dimineaţa a plecat devreme. Iar eu am uitat ca ieri a mers la tine, of, de aceea nu l-am văzut deloc. Sărăcuţul, sigur e distrus. Dar tu cum te simţi, Bella? De ce v-aţi separat? – zise Alice compătimitoare.

–         Drumurile noastre se despart, el merge la Harvard, eu in Seattle. Amândoi ştim ca o relaţie la distanta nu ar merge, aşa ca eu am decis ca e mai bine – i-am explicat eu. Un fel de “daca il iubesti, lasa-l sa plece”.

–         Aha, am înţeles. Îmi pare foarte rău.

–         Si mie, crede-mă. Dar eşti sigura ca Edward a trecut pe acasă?

–         Da, când e foarte supărat, obişnuieşte sa dispară dar nopţile niciodată nu lipseşte. Cam aşa a fost si când ai plecat tu. Totuşi nu ştii unde ar putea fi?

–         Trebuie sa mă gândesc. Poate mi-a menţionat vreodată de vreun loc secret.

Atunci mi-am adus aminte de o plimbare pe care am făcut-o amândoi pe plaja, peisajul era atât de frumos încât l-a impresionat profund pe Edward. Cu acea ocazie i-am mărturisit ca as merge acolo oricând as fi foarte supărata şi cuprinsa de tristeţe si deziluzie, ar fi ca un loc perfect pentru un refugiu. Am realizat imediat ca acolo era si Edward, căutând putina linişte printre splendorile naturii.

–         Bella – mă întrerupse Amelia din reflectare – mă gândeam, ce ar fi sa mai faci o călătorie, de data asta singura, înainte de facultate. Apoi o sa fii ocupat cu primul an, sesiunea, examenele si nu o sa mai ai ocazia. O sa vorbesc eu cu Charlie dar sunt sigura ca e de acord si o sa rămân eu cu el încă puţin. Ce părere ai? – îmi propuse Amelia cu speranţa.

–         Nu e o idee rea. Mă voi gândi la propunerea ta, mai ales ca de data asta nu fug de nimeni, vreau doar sa mai vad lumea.

–         Exact, ai putea trece prin Jacksonville, s-o vezi pe Renee…

–         Mhm – am zis serioasa. Pai, cred ca e bine aşa. Daca vrei, vorbeşte tu cu Charlie. Eu mă duc după Edward.

–         Ştii precis unde e? – mă întreba nesigura.

–         Da – am rostit scurt.

Am plecat grăbita sa-l găsesc pe Edward cat mai repede. După o jumătate de ora de condus, am parcat pe faleza si am pornit in căutarea lui Edward. L-am zărit după puţin timp, stand ghemuit, uitându-se la cerul întunecat şi marea învolburata. M-am aşezat uşor lângă el dar acesta nu si-a întors privirea. Eram amândoi puţin stânjeniţi fiindcă simţeam tensiunea dintre noi.

–         Edward… – am început încet.

–         Cum ai ştiut unde sunt? – mă întrerupse el.

–         Te cunosc – am rostit simplu. Edward, uite ce e, îmi pare rău sa-ti fac asta dar aşa e cel mai bine. M-am saturat sa tot repet dar e adevărat si tu ştii asta. Nu pot sta in calea ta, prefer sa mă sacrific. La fel e si la mine, poate sunt prea egoista şi încăpăţânata. Recunosc ca asta e realitatea, o luam pe cai diferite, nu putem fi lipiţi pentru totdeauna; doar dar va trece cu timpul. Totul va fi bine, iţi promit.

–         Ştiu si am înţeles. Numai ca aveam nevoie de puţin timp singur. E destul de recent totul – mărturisi încet Edward.

–         Poate ne va fi mai uşor daca nu ne-am vedea atât de des. De fapt, eu chiar o sa fac o călătorie in vacanta asta, nu ştiu cat va dura dar vreau sa profit de timpul liber rămas deoarece după o sa a de lucru la facultate. Aşa ca… presupun ca asta e ultima data când ne mai vedem – am încercat sa o spun cat mai curajos.

–         Pai, de data asta ştiu ca nu fugi din cauza mea – zâmbi melancolic – deci mă simt uşurat. Iţi doresc succes si distracţie plăcuta. Sper sa nu ne înstrăinăm prea mult unul de celalalt – spuse el sincer.

–         Si eu, Edward. Ne mai vedem…

Ne-am îmbrăţişat pentru ultima oara, părea atât de natural si de simplu încât iţi puteai imagina o eternitate stand acolo. Apoi eu m-am ridicat si m-am îndreptat spre maşina mea iar in drum spre ea am sunat-o pe Alice, care probabil murea de îngrijorare, si am liniştit-o spunându-i locul in care se afla Edward dar am avertizat-o ca nu era încă pregătit şi de asemenea i-am spus sa vina la mine acasă cat mai repede.

In timp ce conduceam, l-am sunat si pe Jacob, luandu-mi rămas bun şi cerându-mi scuze fiindcă nu-i dădusem vestea in persoana. Insa el a înţeles si cu mare părere de rău mi-a urat noroc şi de asemenea mi-a transmis speranţele lui de a mă vedea curând.

Când am ajuns acasă, am găsit-o pe Alice, aşteptându-mă nerăbdătoare, si Amelia era acolo dar ea părea mai degrabă amuzata de agitaţie. Amelia ne-a lăsat singure pentru ca sa putem vorbi in linişte.

–         Bella, de ce m-ai chemat? – întreba Alice temătoare.

–         Pai, Alice, voi pleca intr-o călătorie si vroiam sa-mi iau rămas buna deoarece nu cred ca ne vom mai vedea in Forks, cel puţin nu in vacanta asta – am spus totul cu calm.

–         Dar de ce? E din cauza lui…?

–         Nu, e o călătorie de plăcere. Nu ştiu sigur unde voi merge dar cred ca voi începe cu o vizita mamei mele. As vrea totuşi sa profit de timpul asta liber înainte de a pleca in Seattle.

–         Okay, atunci bafta. Distracţie plăcuta!

–         Mersi. Tu ce planuri mai ai?

–         Încă nu m-am decis la ce facultate sa merg, am o mulţime de opţiuni foarte avantajoase. Vreau sa mai stau puţin cu Jasper, cine ştie, poate vom merge împreuna la o universitate – zise cu speranţa.

–         Ar fi drăguţ, sa ai parte de toate experienţele împreuna cu el – am spus înduioşata.

–         Da, sunt sigura. Dar la tine, totul e decis, nicio cale de întoarcere? – întreba încet.

–         Nu, Alice. Totul e stabilit – am răspuns rece.

–         Bine. Sper sa păstram legătura. Îmi pare rău de cele întâmplate dar…

–         Ne vom vedea, voi veni in Forks de Crăciun si in vacante.

–         Si îl laşi pe Charlie singur? – glumi Alice.

–         Amelia va mai sta puţin cu el dar după e pe cont propriu. Sunt sigura ca o redevină client fidel restaurantului.

–         Da, si eu cred la fel – rase Alice.

Am mai stat puţin de vorba şi apoi ne-am despărţit in linişte. Mai  rămăsese doar acordul lui Charlie pe care Amelia l-a obţinut din primele minute, acesta s-a arătat chiar încântat de planurile mele, probabil ii era dor de viata solitara. Aşa ca după o săptămâna am plecat din Forks plina de energie pozitiva.

Prima oprire a fost in Jacksonville, unde Renee m-a întâmpinat cu multa căldura. Ea era atât de entuziasmata încât uneori uitam care era adultul, eu sau ea. Insa, îmi fusese foarte dor de atitudinea ei copilăroasa, mai ales ca aşa o ştiam cu toţii si o iubeam. Phil era tot timpul prin preajma ei, îndeplinindu-i orice capriciu si se vedea clar cat de mult ţinea el la ea. Am stat mult timp împreuna, plimbându-ne pe plaja, aerul era foarte umed dar acesta era specificul Floridei.

După aceea m-am îndreptat spre Atlanta, Washington, unde am vizitat renumite atracţii turistice; nu am putut rezista si am mers si in New York, unde am puţin dar îndeajuns de mult încât aglomeraţia si extravaganta rasului sa mă copleşească. Am trecut si prin Boston, urmărind coasta Oceanului Atlantic dar apoi am vizitat Marile Lacuri fiindcă doream sa rămân pe teritoriul Statelor. Acolo am ajuns prin Cleveland, Detroit, Chicago si m-am îndreptat spre Memphis şi Denver, trecând de la câmpie la relief muntos ca sa ajung si in îndrăgitul si aridul Phoenix. Următoarea destinaţie a fost Salt Lake City ca sa vizitez Marele Lac Sărat iar după am decis sa mă întorc in Portland si in final in Seattle, unde am început sa mă acomodez cu oraşul. Toata călătoria a fost un prilej de relaxare si destindere iar atunci când am ajuns in Seattle eram pe deplin pregătita.

traseul facut de Bella in calatoria ei

traseul facut de Bella in calatoria ei

  1. Momentul de pe plaja m-a emotionat foarte tare. Bella e atit de puternica in acest fic. Abia astept finalul. :*

  1. Pingback: O ultima ocazie « Diana Chifar's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: