03. Conversaţii


Am fost trezită din reverie de Jacob care m-a înghiontit deoarece profesorul tocmai îmi adresase o întrebare. Evident că m-am fâstâcit, încercând zadarnic să-mi amintesc întrebarea şi să răspund iar până la urmă, am sfârşit prin a-mi cere scuze pentru neatenţia mea, înroşindu-mă.

–         Iarăşi visezi cu ochii deschişi, Bells? Nici n-ai început bine şcoala şi deja te plictiseşti? Să ştii totuşi că nu te dezaprob, e aşa de plictisitor din prima zi, spuse Jacob chicotind.

–         Nu visam, mă gândeam doar la altceva şi nu la oră. Şi să ştii că şcoala nu e deloc plictisitoare, ea ne oferă multe lucruri utile, i-am replicat îngâmfată lui Jake.

–         Okay, Bella, cum spui tu. Dar mie tot îmi vine să trag un pui de somn, că şi aşa nu înţeleg nimic, îmi zise căscând.

–         Jake, închide gura că o să intre muştele, i-am spus chicotind şi dându-i un ghiont în coaste.

–         Hei, nu-i frumos. Lasă-mă în pace.

–         Fii cuminte şi poartă-te cum trebuie, i-am reproşat eu.

–         Bine, bine, capitulă Jake.

După ce ora se termină, m-am grăbit spre or a de biologie, eram foarte curioasă cu privire la ce făcuse Edward pe parcursul vacanţei de vară. Însă atunci când am intrat în clasă el nu era în bancă. Probabil că întârzia aşa că l-am aşteptat liniştită.

Dar minutele treceau şi Edward nu mai apărea, ora începu fără el.

Eram foarte agitată deoarece nu ştiam motivul absenţei sale, doar îl văzusem deja venind la şcoală, nu avea de ce să lipsească de la oră. Şi chiulul nu era ceva tipic lui. Totul era ciudat, de ce nu a venit la biologie? Oare nu vroia să mă mai vadă? Dacă şi-a dat seama despre ce simt pentru el  iar acum mă evită din cauză că nu împărtăşeşte sentimentele? Nu, asta era imposibil, noi eram prieteni buni, nu avea de ce să se supere pe mineşi să chiulească, sigur avea o problemă personală care l-a reţinut şi nu a putut să se prezinte.

După ora de biologie aveam geometrie, însă în drum spre clasă, l-am văzut pe Edward traversând holul spre mine. Eram bucuroasă că-l vedeam, inima îmi bătea cu putere iar ochii îmi sclipeau. Acum puteam să-l întreb de ce nu a venit la oră.

–         Bună, Edward, ce mai faci?

–         Salut, Bella, uite mă îndrept spre ora mea următoare. Tu ce ai mai făcut?

–         Bine, pe aici, um… de ce nu ai venit la biologie? S-a întâmplat ceva? –am întrebat eu neliniştită.

–         Păi, Bella, eu nu mai fac biologie. Mi-am schimbat orarul, nu mai suntem colegi la niciun curs, îmi spuse cu un glas sincer.

–         Oh, asta era, ce păcat, am zis dezamăgită.

–         Îmi cer scuze că nu ţi-am zis mai devreme dar am fost ocupat şi nu te-am mai văzut nici eu.

–         Nu e nicio problemă. Totul e în regulă, înţeleg. Totuşi o să ne mai vedem, adică rămânem prieteni în continuare, nu? – am spus eu cu speranţă.

–         Absolut. Vom fi ca înainte, îmi zâmbi încurajator. Acum, te rog să mă scuzi, trebuie să plec, mai vorbim, Bella, şi apoi m-a îmbrăţişat pentru scurt timp şi a plecat grăbit dispărând printre elevi.

Eu rămăsesem uimită, nu ştiam ce să cred, de ce îşi schimbase orarul? Oare de ce m-a îmbrăţişat? Eram foarte confuză, încercam să găsesc soluţii la situaţii ireale. Nu ştiam cum să reacţionez dar trebuia să discut cât mai curând cu Alice. Îmbrăţişarea lui Edward nu era normală, la fel ca şi comportamentul său de astăzi, destul de rece, nervos, agitat, grăbit. Poate că ea m-ar putea ajuta să desluşesc nişte răspunsuri.

Deşi ne-am întâlnit la şcoală, această problemă nu putea fi tratată în public, trebuia să ne vedem într-un mediu mai retras.

–         Um, Alice, poţi să vii la mine după ore? Am invitat-o eu timidă după ora de engleză.

–         Desigur, Bella. Dar ce s-a întâmplat? – a întrebat ea curioasă.

–         Nimic serios. Doar vroiam să vorbim puţin între patru ochi.

–         Okay. Nu e nicio problemă. Te aştept în parcare la sfârşitul cursurilor şi apoi mergem fiecare cu maşina ei, e bine aşa?

–         Perfect. Mersi mult, Alice, i-am zis recunoscătoare.

–         Orice, Bella, zâmbi Alice încurajator.

Acasă, am pregătit ceva de mâncare pentru noi şi Charlie iar după ne-am dus în sufragerie deoarece tatăl meu nu sosise încă, nu vroiam să merg în camera mea pentru că apoi trebuia Charlie să vină la mine şi aşa mai bine ne găsea pe amândouă pe canapea. După ce ajungea el, noi două ne mutam în camera mea.

–         Deci, draga mea, spune-mi ce te frământă? – mă întrebă Alice îngrijorată.

–         Nici nu ştiu cum să încep, am zis încurcată.

–         Ce zici să începi cu începutul.

–         Totul este despre Edward, am mărturisit eu parcă învinsă.

–         Ce s-a mai petrecut? De ce eşti aşa de tristă?

–         Nu sunt tristă, sunt mai degrabă confuză. Nu reuşesc să găsesc răspunsuri.

–         Ok, acum m-ai pierdut. Parcă era vorba de fratele meu.

Dar chiar atunci, Charlie intră în casă, iar noi două am tresărit uşor.

–         Bună ziua, domnule Swan, îl salută Alice pe Charlie cald.

–         Bună, tată, am venit azi cu Alice pentru că vreau să mai vorbesc puţin cu ea, i-am explicat eu.

–         Bună, fetelor, nu e nicio problemă, Bells. Eşti binevenită Alice oricând.

–         Mulţumesc, domnule Swan, spuse Alice politicoasă.

–         Oh, te rog, spune-mi Charlie.

–         Um, bine… Charlie.

–         Okay, tată, noi mergem sus ca să nu te mai deranjăm, masa e în cuptorul cu microunde. Poftă bună, am încheiat eu grăbită.

–         Mersi, Bella. Păi, distracţie plăcută. Ne mai vedem, Alice.

–         Desigur, Charlie, zise ea veselă.

Apoi am tras-o sus pe scări, în camera mea. Eram bucuroasă fiindcă Charlie avea încredere în mine şi mă lăsa să discut în privat cu prietenii mei. Nu era genul de părinte supraprotector, ştia că puteam să am grijă şi singură de mine. Eram o persoană destul de matură încât să beneficiez de libertate necondiţionată din partea părinţilor mei.

Când am ajuns la mine, ne-am pus amândouă pe pat, am stat un moment în linişte, iar apoi Alice a început:

–         Bun, acum explică-mi totul cu lux de amănunte, zise nerăbdătoare.

Eu eram destul de nerăbdătoare să termin odată cu toate acestea aşa că am închis ochii şi i-am spus tot ce se întâmplase astăzi.

–         Uite, eu eram la ora de biologie şi-l aşteptam pe Edward, am înghiţit în sec, să apară şi el dar până la urmă nu a venit, în tot acest timp mă întrebam ce-l reţinuse, ce se întâmplase, dacă nu cumva mă evita şi altele.

Alice asculta în linişte, fără să mă întrerupă, se vedea că era foarte curioasă şi asta o făcea să fie foarte atentă. După o pauză scurtă, am reluat relatarea.

–         Când s-a terminat ora, am plecat foarte neliniştită spre următoarea oră, pe coridor m-am întâlnit cu Edward, părea destul de grăbit, dar l-am salutat şi l-am întrebat ce mai face. El mi-a răspuns că mergea spre oră şi m-a întrebat de asemenea ce mai fac. Atunci l-am întrebat de ce nu apăruse la biologie, dacă se petrecuse ceva. Însă m-a liniştit spunând că doar şi-a schimbat orarul aşa că nu o să mai fim colegi şi se scuză deoarece nu mi-a zis mai devreme. Apoi eu l-am asigurat că nu era nicio problemă dar l-am întrebat dacă o să mai fim prieteni. Iar Edward a spus că totul o să rămână neschimbat după care a plecat în grabă spre curs, nu înainte de a mă îmbrăţişa scurt.

Am luat aer în piept, astfel arătând că terminasem de vorbit. Alice avea o expresie foarte uimită şi a exclamat:

–         Edward te-a îmbrăţişat!!! Super!

–         Scurt, dar da, m-a îmbrăţişat, i-am explicat.

–         Astea sunt detalii. Foarte interesant totuşi.

–         Ştiu, tocmai asta spun, nu-i stă în fire lui Edward aşa ceva. Şi mi s-a părut puţin schimbat, adică agitat, foarte grăbit.

–         Nu ştiam că şi-a schimbat orarul, ciudat. Credeam că avea toate materiile lui preferate.

–         Şi asta m-a pus pe gânduri, am adăugat eu, vreau să spun că m-a făcut să-mi pun nişte întrebări la care nu pot să-mi răspund.

–         Cum ar fi? Întrebă Alice curioasă.

–         De ce m-a îmbrăţişat? De ce şi-a schimbat orarul? De ce s-a comportat aşa? Dacă îmi ştie cumva secretul? Nu ştiu, sunt multe lucruri care mă frământă în acest moment, eram într-un fel uşurată că îi spuneam totul lui Alice, ea mă înţelege mai bine decât oricine.

–         Oh, draga mea, totul va fi bine. Până la urmă, vei găsi răspunsurile şi atunci nu vei mai avea dubii. Ai puţină răbdare. Sunt sigură că se va rezolva situaţia asta.

Alice avea multe speranţe, ceea ce îmi dădea şi mie încredere că totul va trece. Încurajările mi-au dat puţină putere să sper. Credeam că există o explicaţi plauzibilă şi tot ce trebuia să fac era să aştept.

După ce Alice plecă iar eu rămăsesem singură în cameră mea am încercat să nu mă mai forţez pe acea temă. Nu merita o asemenea importanţă mai ales că era un lucru insignifiant.

Am adormit greu iar somnul a fost fără vise, poate că şi subconştientul meu dorea să uite întâmplarea de azi, să se deconecteze de la realitate. Totuşi în viaţă nu se uită aşa că mai devreme sau mai târziu trebuie să înfruntăm toate problemele. Ştiam că va trebui să am curajul să-i dezvălui lui Edward singurul secret din viaţa mea, sperând că mă va înţelege.

  1. supper … tine-o tot asa …. abea astept sa vad ce se mai intampla …

  2. nu cred ca baiatul banuia ceva….dimpotriva!

  3. abea astept sa vad ce se mai intampla …
    popicei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: