05. Monstru


Într-adevăr totul ţinea doar de o decizie, aceea de a uita totul, orice gând sau acţiune care avea legătură cu Edward era strict interzis, viaţa mea nu putea gravita în jurul lui, nu era normal. Trebuia să fiu o lată Bella, mai calculată, dură, precisă, rece, inexpresivă, cu sentimentele adânc ascunse înăuntru, mai profundă, deloc superficială, total unică. În general, o schimbare radicală a personalităţii mele, era nevoie ca eu să fiu puternică, asta însemna că orice era disimulat, astfel încât să par o persoană greu de surprins şi de mulţumit, mult mai dificilă. Niciun semn de slăbiciune nu era acceptat, asta ar fi însemnat că eu am eşuat. Eram absolut sigură că reacţiile mele la vederea lui Edward nu vor înceta să existe dar cu timpul le voi diminua.

Sigur prietenii mei vor fi surprinşi, poate chiar şocaţi, dar asta ar fi ca o jumătate de succes. Iar de Edward voi încerca să mă ascund cât de mult posibil, însă nu voi putea face asta pentru totdeauna, ar însemna că sunt o laşă, nu o luptătoare, iar atunci când ne vom vedea eu voi fi impasibilă, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla.

Planul meu părea imbatabil dar ştiam că avea şi mici punte slabe, pentru că totul depindea de tăria mea de caracter, de autocontrolul meu iar dacă acestea cedau, toate eforturile mele ar fi distruse şi aş suferi mai mult decât oricând. Aşa că aveam mari speranţe ca să iasă bine ce-mi pusesem în gând, mă consideram pregătită de provocare, eram gata să ies şi să înfrunt totul cu fruntea sus.

Dimineaţa primei zile de autocontrol aduse noi perspective, mă simţeam mai întreagă, mai umană deşi doream să fiu fără acea latură care uneori doare teribil. Eram puţin mai relaxată, respiram mai uşor, aveam energie pentru a începe noua zi. Puteam să fiu o adolescentă „normală”; eram nerăbdătoare să văd reacţia prietenilor mei.

După ce rutina de dimineaţă a fost îndeplinită, am mers la dulapul din camera mea ca să aleg îmbrăcămintea de azi, am decis după scurt timp nişte blugi mulaţi şi o bluză mov de asemenea pe corp, apoi am accesorizat ţinuta cu o brăţară şi cercei de culoarea bluzei. Am coborât puţin mai animată şi am mâncat cereale şi suc de portocale. Charlie plecase deja aşa că m-am grăbit şi eu să ies afară, nu înainte de a-mi lua geaca de ploaie pentru că era înnorat şi putea să plouă, ceva tipic pentru Forks. Am contemplat puţin peisajul verde, am luat o gură de plină de aer şi m-am urcat în camioneta mea dragă.

În parcarea şcolii nu observam încă pe nimeni cunoscut, se părea că ajunsesem destul de devreme, ceea ce nu prezenta o problemă, aşa mai aveam timp de linişte ca să mă calmez şi să mă încurajez. Până la urmă le-am zărit pe Jessica şi Angela aşa că am pornit spre ele.

– Bună, fetelor. Ce mai faceţi? – am spus cu entuziasm.

– Hei, bine, dar nu ca tine. Arăţi super azi, mă complimentă Jessica surprinsă.

– Mersi mult. Nu a ajuns încă Alice la şcoală? – am întrebat curioasă.

– Nu încă, dar uite că acum vine cu Jasper iar Edward împreună cu Emmet şi Rosalie îi urmează, răspunse Angela calm.

– Super, am replicat eu cu sarcasm.

Acum nu vroiam să-l văd, cel puţin nu în acest moment aşa că trebuia să găsesc repede un mod de a mă scuza şi apoi să mă evapor de acolo. Am folosit scuza cea mai penibilă dar speram să fie plauzibilă.

– Oh, tocmai mi-am amintit că am un referat de predat urgent şi trebuie să plec. Îmi cer scuze, salutaţi-o pe Alice şi din partea mea, vă rog. Ne vedem mai târziu.

– Okay, baftă, au spus ele în cor.

Şi am fugit grăbită spre clădirea în care aveam prima oră înainte de a se întâmpla ceva regretabil. Însă Alice mă văzu trecând printre elevi şi a început să strige după mine:

– Bella, hei, de ce pleci? – vocea ei era uimită.

Eu continuam totuşi să merg dar mi-am întors capul atunci când Alice m-a strigat şi am văzut-o pentru o clipă iar Edward era lângă ea, uitându-se la mine la fel de uimit ca şi ea. Pentru o fracţiune de secundă moi ne-am privit în ochii celuilalt, el având o privire surprinsă şi confuză dar eu i-am răspuns cu una plină de ură şi resentimente.

Când am ajuns la oră, mă simţeam foarte mândră de cât de mult control am avut. Mă stăpânisem perfect, expresia mea nu trădase nicio durere. Inima mea bătea cu putere de când ajunsesem la şcoală dar eram bucuroasă căci trecusem de un test.

Acum puteam în sfârşit să mă concentrez la cursuri, nu mai eram cu mintea aiurea, aveam o stare de pace, echilibru. Răspundeam corect la întrebări, eram activă, vedeam cum redeveneam cea de dinainte, adică o elevă model. Totuşi pe coridor, simţurile mele erau alertate, nu puteam ca din lipsă de prudenţă, să dau nas în nas cu Edward, inima mea bătea foarte tare pentru că ştia că exista posibilitate de a mă întâlni cu el. Nu eram agitată ci doar extrem de atentă.

La ora de geometrie, Jacob a încercat să mă surprindă speriindu-mă, dar eu am reacţionat foarte impulsiv.

– Jacob, să nu mai faci asta niciodată! Ai înţeles? Niciodată! Astea sunt glume de prost gust! – i-am reproşat iritată.

– Calmează-te, Bella! Ia-o mai uşor, relaxează-te! Eşti foarte încordată, altfel totdeauna îţi plăceau glumele, se apără Jacob.

– Da, dar trebuie să te mai şi maturizezi Jake, nu poţi fi copil pentru veşnicie! Viaţa e grea şi dură iar noi trebuie să fim pregătiţi, nu să ne prostim. Te rog, fii mai serios! – l-am rugat eu încet.

– Ce s-a întâmplat, Bells! Ce e cu tine în ultima perioadă? De unde atâta seriozitate şi severitate? – zise în derâdere.

– S-a întâmplat ca eu să văd lumea aşa cum e ea cu adevărat, plină de suferinţă şi greutăţi. Şi am înţeles că ea nu e doar lapte şi miere, e foarte amară. Te sfătuiesc să te dai şi tu pe brazdă dacă nu vrei să ai probleme mai târziu. Pentru început, termină c prosteala şi copilăriile, i-am spus grăbită dar stăpână pe mine.

– Uau, Bells, cred că nu te mai cunosc. Mă uimeşti, aşa dintr-o dată devii dură şi nemiloasă.

– Mai bine acum decât mai târziu. Acum, dacă nu te superi aş vrea să mai repet puţin înainte, am încheiat rece

– Okaay, spuse Jake cu jumătate de gură.

Vedeam foarte clar cât de uimit şi cât de nepregătit îl luase schimbarea mea totală. Dar eram mai puternică cu fiecare secundă de atitudine dificilă. Parcă emanam tenacitate, putere şi ostilitate. Îmi dădeam seama că scuteam multă energie fiind o persoană rece, fără sentimente şi regrete, inexpresivă deoarece aşa nu permiteam oamenilor să se apropie de mine astfel încât să mă rănească.

A venit apoi şi ora de engleză unde eram sigură că Alice mă aştepta să mă bombardeze cu un milion de întrebări deoarece expresia feţei mele era mai mult o sută de cuvinte. Am luat o gură de aer înainte de a intra în clasă, la un interogatoriu menit pentru Serviciile Secrete şi am păşit încrezătoare înăuntru. Acolo, draga mea Alice, nervoasă de atâta aşteptat, se fâţâia de colo, colo prin bancă. Era foarte haioasă în momente din acestea însă mi-am înăbuşit râsul şi m-am îndreptat spre locul meu. M-a studiat din cap până în picioare, era moartă de curiozitate, se vedea de la o poştă. Dar nu început să vorbească aşa că m-am gândit să o mai las puţin să fiarbă la foc mic.

– Poţi să-mi spui şi mie ce se petrece aici, preferabil înainte să mor de nervi? Ce s-a întâmplat? De ce fugi de mine? – izbucni săraca Alice deodată.

– Bună şi ţie, Alice, am rostit calmă după ce am tresărit din cauză răbufnirii ei.

– Bella, te rog! Spune-mi tot ce se întâmplă! – spuse Alice săturata de atâta incertitudine.

– Alice, am decis că nu merită un asemenea sacrificiu şi să îndur atâta suferinţă aşa că Edward poate să facă ce vrea, pe mine nu o să mă mai afecteze asta. Am să-l uit treptat şi gata, am spus calmă, clar şi calculat.

– Şi ce e cu îmbrăcămintea totuşi? – întrebă pe jumătate lămurită. Îţi vine perfect, se asortează, arăţi minunat.

– Mersi, Alice. Vestimentaţia este să zicem o parte din schimbarea totală. Nu voi mai fi aceeaşi Bella, sensibilă, trebuie să încep să mă comport ca un adult.

– Uau, Bella, chiar eşti hotărâtă să dai totul la o parte?

– Da, sunt complet decisă. Altfel nu am altă cale.

În ochii ei observam îngrijorarea dar şi uluirea, doream să-i spun cât îmi era de greu să fac asta dar pur şi simplu nu puteam, era o predare sau o trădare, mă trădam pe mine însămi.

– Şi cu Edward cum rămâne? Ce vei face dacă o să vină să vorbească cu tine? Vei fugi şi te vei ascunde? – lansă rapid un set de întrebări.

– Desigur că voi vorbi cu el dacă va dori cândva dar asta nu înseamnă că voi avea speranţe. Dar asta numai când va vrea el, eu nu am ce să mai vorbesc cu el. Voi încerca pe cât posibil să ne vedem foarte rar.

– Eşti sigură de ceea ce faci? – întrebă Alice timidă.

– Alice, acum nu sunt sigură de nimic. Dar sper ca totul să iasă bine.

Deşi doream să acopăr incertitudinea din mine, faţă de Alice nu puteam. Tot acest timp am avut nevoie de ea şi secretele nu erau agreate între noi două.

– Bine. Bella dacă aşa crezi tu că e cel mai bine, eu nu te voi contrazice dar vreau să-ţi amintesc că te poţi baza pe sprijinul meu absolut. Indiferent de situaţie, sunt alături de tine permanent – erau nişte cuvinte atât de sincere şi pline de sentimente binevoitoare.

– Mersi mult. Însemnă mult pentru mine. Şi aş vrea să te rog ceva.

– Orice.

– De acum înainte, aş vrea ca subiectul Edward să fie închis. Doar dacă aduc eu vorba, în rest deloc. Desigur că nu trebuie să te sfiieşti să vii cu el, să staţi împreună. Te asigur că pot să mă controlez, nu sunt aşa de delicată precum crezi.

– Okay. Totul va fi cum zici tu.

– Mulţumesc din nou pentru înţelegere, am şoptit recunoscătoare.

– Nicio problemă.

După această discuţie am lăsat ora să decurgă normal, concentrându-ne la lecţie iar din când în când ne zâmbeam încurajator. Ştiind că Alice era alături de mine mă ajuta şi mă simţeam uşurată.

La prânz am stat la masă cu Alice, Jasper, Angela, Jessica şi Jacob. Nu pot să nu recunosc că gesturile dintre alice şi Jasper, conectivitatea lor şi dragostea în sine mă făceau să mă simt puţin incomod. În acest moment pentru mine iubirea nu exista iar văzând-o la ceilalţi îmi provoca reacţii nervoase. Eram tentată să plec dar m-am mulţumit doar să privesc în altă parte. Ceea ce mi-a atras atenţia spre Jacob, el acum încerca să facă artă comestibilă, un lucru frumos dar totuşi inutil.

– Jacob, mâncarea este destinată hrănirii, nu artei, i-am spus intrigată.

– Da, dar niciodată nu strică puţină distracţie, zise devenind defensiv.

– Parcă am discutat mai devreme despre maturizare, de ce te încăpăţânată să fii sau cel puţin să pari un copil mic şi răzgâiat? – l-am acuzat eu rapid.

– Bella, aşa îmi place mie să trăiesc viaţa, să mă distrez în fiecare clipă.

– Şi cum intenţionezi să trăieşti fără un viitor?

Lipsa lui de prevedere, ignoranţa lui, mă făceau să reacţionez foarte dur la adresa lui, de aceea am izbucnit:

– Jake, atunci când o să ajungi să nu ai ce să mănânci, când o să fii un biet amărât şi sărac, fără un viitor din cauza indiferenţei tale deoarece în viaţă nu faci numai ce-ţi doreşti, atunci o să-ţi aminteşti de ce ţi-am zis. Este inadmisibil să fii atât de delăsător şi să nu te preocupi de tine. Când o să te loveşti de un zid numit realitate, atunci o să regreţi dar va fi prea târziu. Ascultă-mă, distracţia şi iubirea sunt cele mai înşelătoare miraje.

– Bella, nu ştiu de ce te-ai schimbat aşa dar eu nu te mai recunosc. Eşti diferită de Bella aceea care era serioasă dar totuşi ştia să se distreze. Acum eşti dură, tăioasă, nemulţumită şi arţăgoasă. Ce ai făcut cu Bella, prietena mea cea mai bună? Evident că nu e cea pe care o văd.

– Jacob, Bella aceea nu există şi nu va mai fi niciodată, e moartă şi îngropată. Acceptă realitatea!

Ştiam că poate exageram deoarece imediat Jake şi-a luat lucrurile şi a plecat nervos. Vroiam să merg după el şi să-mi cer iertare dar orgoliul mă oprea şi-mi dicta că îmi jucasem bine rolul. De asemenea, Alice era şocată de ce tocmai îi făcusem lui Jacob. Dar se apropie totuşi ca să-mi şoptească:

– Niciodată Jacob nu a mai fost certa sau supărat pe tine, l-ai jignit şi chiar rănit. Trebuie să vă împăcaţi!

– Dar cum, Alice! – am întrebat-o nedumerită.

– Spune-i adevărul! – tonul ei părea poruncitor.

Am tresărit puţin la auzul cuvântului „adevăr” dar ştiam că era singura cale aşa că am acceptat repede. Sentimentul de vinovăţie pusese stăpânire pe mine, niciodată nu l-am enervat pe Jake aşa de tare. Mă simţeam un monstru care a reuşit performanţa de a-l înfuria pe săracul Jake. Meritam o medalie pentru enervarea lui în doar o zi după o prietenie strânsă de ani buni.

Când am ajuns acasă, m-am privit în oglindă şi parcă nu mă mai recunoşteam sub masca dură. Era la fel ca într-o melodie, era oare reflexia mea cineva necunoscut mie, iar răspunsul pâlpâia timid în mintea mea, da, eram acum un monstru de nerecunoscut dar trebuia doar să o las mai moale cu autocontrolul ca să nu rănesc pe cineva apropiat mie, altfel aş fi rămas singură şi neajutorată.

L-am sunat pe Jake, implorându-l să vină la mine ca să-i explic totul, să-mi dea ocazia de a-mi cere scuze. Până la urmă a acceptat după rugi fierbinţi, îmi doream mult să clarific totul, să mă descarc şi să nu pierd un prieten extraordinar.

– Bună, Jacob, mulţumesc încă o dată că ai acceptat să vi ca să discutăm, i-am spus eu după ce-am deschis uşa ca să-l întâmpin.

– Ăăă, bună, Bella, îmi răspunse el fără interes.

L-am condus până la canapeaua din sufragerie şi acolo ne-am aşezat unul în faţa celuilalt. Eu eram agitată iar Jacob resimţea asta. Ca să nu mai lungesc suspansul am început calmă:

– Jacob, acum o să-ţi povestesc singurul secret din viaţa mea, pe care l-am ascuns de toată lume, în afară de Alice, deoarece ea mă înţelegea. Dar acum a venit timpul pentru ca să ţi-l dezvălui şi ţie ca să ştii de c m-am comportat aşa astăzi.

– Okay, Bella, te ascult, spuse el încet.

– Eu de doi ani sunt îndrăgostită de Edward, nu doream ca el să afle aşa că m-am prefăcut că totul e în regulă, eram doar buni prieteni, însă de curând el şi-a schimbat orarul, mă ignoră, mă evită şi eu nu ştiu de ce. Sunt multe întrebări la care aş vrea ca el să-mi răspundă dar ele încă rămân neelucidate. Când vedeam indiferenţa lui, eu simţeam că înnebunesc şi am trecut prin multe suferinţe, eram un cadavru în viaţă, plângeam nopţile şi agonizam pur şi simplu în tăcere deoarece îl iubeam şi nu puteam să-i accept ignoranţa. Ajungeam să-l urăsc sar până la urmă realizam că-l iubeam mai mult decât orice. Ştiam că nu puteam să trăiesc aşa pentru totdeauna pentru că durerea m-ar fi omorât aşa că am luat o decizie… o schimbare radicală, Bella devenea dură, profundă, puternică, rece, nemiloasă şi astfel mă feream de a fi rănită din nou. Îmi formam un scut împotriva lui Edward, trebuia să fiu fără sentimente. Aşa am decis şi voi continua, încercând să nu mai rănesc pe nimeni. Îmi cer iertare, Jacob, pentru cât de urât ţi-am vorbit, îmi pare nespus de rău. Poţi să mă ierţi după tot ce ţi-am făcut astăzi?

Vorbeam deja tremurat deoarece lacrimile mele se prelingeau uşor, nestăpânite. Eram uşurată dar Jacob mă privea ciudat, toată expresia lui era bizară, chiar dacă pielea lui cafenie, corpul bine făcut, ochii şi părul scurt ăi dădeau o înfăţişare dură, el era copleşit. Dintr-odată m-a cuprins într-o îmbrăţişare strânsă, şoptindu-mi la ureche:

– Mersi, Bella, că ai avut puterea şi încrederea să îmi povesteşti totul. Ştiu că ţi-a fost greu.

– Deci sunt iertată? – am întrebat cu speranţă.

– Desigur, spuse Jake afişând un zâmbet orbitor. Şi vreau să ştii că sunt alături de tine.

L-am pupat dulce pe obraz după care am mai povestit despre fleacuri. Târziu, a plecat şi el acasă despărţindu-ne ca doi prieteni de o viaţă. Eram bucuroasă că acum mă înţelegea, adică ştia motivul comportamentului meu şi-l scuza. Jacob a fost tot timpul o companie plăcută de aceea îl adoram şi mă simţeam groaznic dacă el suferea în vreun fel.

Timpul trecea, eu eram la fel de hotărâtă să-l uit pe Edward, nu ne vedeam deloc, făceam totul ca să-l evit şi mă simţeam într-un fel mult mai bine decât înainte, când petreceam timp cu el. Desigur, nemulţumirea şi aroganţa nu dispăruseră dar erau mau puţin devastatoare. Îi aveam tot timpul pe Alice şi Jake ca să vorbesc despre reacţiile mele şi mă ajutau foarte mult. Acum aveam mai mult timp liber şi-l foloseam pentru pasiunile mele, ascultam mai multe genuri de muzică precum rock sau soft nu doar pop, mi se părea un gen prea uşor şi experimentam ceva mai complicat. Îmi achiziţionasem o orgă electrică aşa că am mai adăugat şi clasica pe lista de preferinţe muzicale. Începusem să scriu poezii despre ce simţeam sau alte teme dar în special iubirea, eram mult mai împlinită atunci când făceam toate acestea pentru că ele se apropiau cu adevărat de natura mea, adică nu acea mască creată special pentru ceilalţi.

Totul se schimbase, mentalitatea mea era mai dură, vedeam lucrurile cu o claritate mai mare deoarece nu-mi permiteam să mă las dusă de val, sentimentele erau controlate, nu încurajate să fie libere. Gândeam la rece, acţionam matur, calculat, încercam să mă cizelez singură. Pe scurt, viaţa mea se desfăşura monotonă.

Anunțuri
  1. capitolul 6 nu stiu sigur cand o sa apara dar atunci cand am timp ma apuc si de el. scoala nu ma lasa libera deci trebuie putina rabdare. enjoy

  2. Didi super povestea… chiar ma impresionat… ma bucur enorm ca ai reusit sa compui o asemenea poveste si nu voi uita niciodata aspiratia ta poetica… succes in continuare si abea astept sa vad si urmatoarele capitole ale povesti… te poop dulce marea mea poeta :*:*:*

  3. Astept urmatorul capitol.
    Sunt curios ce fel de caracter devine in cele din urma personajul principal.

  4. super ficul imi place la nebunie astept next cat mai curand

  5. nu e un monstru…pur si simplu e o modalitate de a se apara…cine sa o apere de o dragoste neimpartasita?

  6. saluty dydy ………………. intr-un tarziu am reusit sa imi fac timp sa citesc minunatia asta de poveste ……. e supper ……. ma simt onorata sa stiu cine sunt adevaratele personaje (Fm, tu, eu … etc ) ……..pupici fost BFF

    PS…. I miss you si toate nebuniile din a8 a

    • esti cu adevarat …. astea sunt secrete din spatele paginilor, in fine, ma bucur ca ti-ai facut TIMP sa imi citesti si mie povestioara. si faya cu fost BFF, poate mai revizuim statutul asta, nu crezi? si mie mi-e dor de repetatul replicilor Twilight, in special, si toate prostiile noastre. xoxo

  7. chiar ma impresionat… ma bucur enorm ca ai reusit sa compui o asemenea poveste
    popicei

  1. Pingback: Continuari « Fanfiction Twilight Saga

  2. Pingback: 2010 in review « Diana Chifar's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: