06. Răsplata


Era aproape sfârşitul semestrului şi apoi urma o vacanţă de o săptămână, iar aceasta parcă se lăsa mult aşteptată deoarece orele erau interminabile şi plictisitoare, testele deja date iar mediile încheiate. Totul nu mai avea sens, era doar o totală şi continuă stare de dezinteres şi plictiseală. Cu toţii doream să avem puţin timp liber şi să ne distrăm înainte de a începe din nou rutina, iar noi seniorii, să începem să ne concentrăm pe examenele finale care se apropiau în curând.

Pe tot parcursul semestrului am evitat în continuare contactul cu Edward dar uneori mai îl vedeam, iar atunci, inima mea o lua la galop parcă sufocându-se. Totuşi intra în vigoare încăpăţânarea mea în interzicerea oricărei speranţe şi autocontrolul. Desigur că erau rare aceste ocazii dar de ajuns să-mi provoace un dor imens de el. Dar eram pe deplin stăpânită şi liniştea mi se părea mai uşor de dobândit acum. Lucrurile decurgeau normal, deşi aveam o atitudine incisivă, puteam să evit greşelile şi să nu rănesc pe cineva.

Era o zi nouă, miercuri, ultima săptămână din semestru iar eu eram pregătită să merg la şcoală, doar mai făceam ultimele verificări, geanta cu lucrurile necesare, îmbrăcămintea, pantofii şi apoi am pornit maşina. Glasul ei inconfundabil era un zgomot destul de tare dar eram deja obişnuită cu el. În parcarea şcolii nu am mai avut loc decât lângă Volvo-ul argintiu al lui Edward, nu mă deranja în mod special dar asta presupunea posibilitatea unei întâlniri între noi doi. Iar asta chiar s-a întâmplat, am ieşit amândoi din clădiri diferite iar la maşini, ne-am întâlnit. Mi-am căutat cheile prin geantă, iar atunci când am ridicat privirea am văzut şocată cum Edward înconjura camioneta mea, venind spre mine. Eram uluită şi atunci am realizat că eram singură, venea direct spre mine, nu exista altcineva şi nu puteam să mă ascund. Am încercat să par nepăsătoare şi am deschis portiera. Eram pe cale să intru atunci când Edward mă salută politicos:

–         Bună, Bella! Ce mai faci? – a zâmbit timid.

Eram total blocată, îl priveam cu ochii mari, vocea lui încântătoare trezea în mine fiori de plăcere, trecuse mult timp de când am vorbit ultima oară şi aproape îi uitasem tonul. Era mai frumos decât mi-l imaginasem, cel mai impresionant sunet auzit vreodată de mine. Iar zâmbetul îi lumina chipul angelic, mă făcea să-i răspund şi eu la fel.

–         … Bună, Edward – pronunţarea numelui său îmi dădea ceva de lucru după atâta timp de negare – sunt foarte bine, mulţumesc. Tu? – încercam totuşi să-mi păstrez sentimentele ascunseşi să fiu indiferentă.

–         Sunt ok, aştept o binemeritată vacanţă. Nu te-am mai văzut pe aici de mult, cum îţi mai merge? – părea destul de sincer.

–         Eu am fost destul de ocupată cu diferite treburi. De fapt, chiar şi acum mă grăbesc. Te rog să mă scuzi.

Îmi era greu să mă despart de el dat nu puteam să mai rămân, nu-mi permiteam să sper. Iar Edward avea o expresie nedumerită, nu înţelegea de ce eu eram aşa agitată. Oricum, încă nu uitasem cum se purtase  cu mine înainte aşa că trebuia să fie puţin pedepsit, merita asta iar cea mai bună modalitate era să-i răspund cu aceeaşi monedă, indiferenţa.

–         Bine, atunci. Ne mai vedem! – zise el curios.

–         Da, pe curând! – i-am răspuns şi eu.

Mă oprisem o clipă deoarece observam ceva straniu, din ceea ce zise el, reieşea că dorea să ne mai vedem. Foarte ciudat după atâta timp în care parcă era m invizibilă pentru el.

La acest lucru m-a gândit tot drumul spre casă şi chiar şi la masă, eram tăcută iar Charlie părea că nu dorea să mă deranjeze aşa că am mâncat în linişte, iar apoi eu m-am retras în intimitatea camerei mele. Era destul de târziu ca să o mai sun pe Alice, eram prea obosită şi nu aveam chef să vorbesc cu cineva aşa că i-am scris un mail detaliat cu toate informaţiile noi de azi. Somnul mi-a alungat temporar grijile învăluindu-mă  într-o dulceaţă odihnitoare.

A doua zi, de dimineaţă, aveam certitudinea că totul va reveni la normal, adică indiferenţa lui va fi din nou prezenţă. Dar se părea că astăzi era ziua erorilor deoarece stătea rezemat lângă Volvo-ul său, parcă aşteptând pe cineva, iar atunci când mi-a văzut Chevy-ul, s-a îndreptat spre mine. Cumva, din nou, puteam să parchez doar lângă el, ceea ce i-a uşurat munca. A aşteptat până când am ieşit din maşină ca apoi să îmi transmită un salut călduros:

– Hei, Bells, cum mai eşti în dimineaţa asta?

Iarăşi mă uimea cu imprevizibilul său comportament, mai ales că îmi spusese „Bells”, o poreclă folosită doar de prietenii apropiaţi şi undeva în trecut chiar şi de el. Uitase tot ce se întâmplase în zilele trecute? Ce încerca să câştige? Vroia din nou să fim prieteni buni după atâta timp? Trebuia totuşi să-i răspund, pentru că nu puteam să-l ignor, era prea evident, aşa că am abordat o atitudine impasibilă.

–         Salut, Edward, după cum vezi, mă duc la oră. Pe tine ce gând te aduce pe aici? – i-am spus acid.

–         Păi, mă gândeam să mai vorbim puţin singuri. Mai ales că nu ne-am mai văzut de mult timp, răspunsul lui era sincer şi plin de interes.

–         Aha, atunci îmi pare rău să îţi stric cheful dar trebuie să ajung la oră. Nu pot să întârzii. Ne mai vedem noi altă dată – eram grăbită să plec înainte de a face vreo greşeală.

–         Ok – era nedumerit – o lăsăm atunci pe altă dată.

–         Desigur.

Am plecat de lângă el ameţită de atâta interes faţă de mine dar ştiam că o altă dată nu mai trebuia să existe. Imediat ce am ajuns într-un loc sigur mi-am dat seama că poate credea că eu doream să vorbesc mai mult cu el, din cauză că am parcat maşina lângă a lui, ce naiv, vroia să facă acum conversaţie, după ce am suferit. Dar o altă şansă nu-i mai dădeam.

Din moment ce ştiam acum motivele sale, perspicacitatea mea îmi spunea că o să mă aştepte după cursuri deci de îndată ce ultima oră s-a terminat, am zburat spre camionetă şi direct spre casă. Şi cum iarăşi eram prea obosită pentru o conversaţie cu Alice pe viu, i-am trimis un mail în care i-am povestit cu lux de amănunte tot. Fluxul nou de schimbări din partea lui mă zăpăceau şi apoi nu mai puteam rezista bombardamentului de întrebări ameţitoare din partea lui Alice.

Vineri, era ultima zi din semestru, mi-am luat precauţii: m-am trezit mai devreme că să ajung la şcoală mai repede să găsesc un loc de parcare cât mai îndepărtat de Edward, nu am mai aşteptat după Alice şi Jacob, am zbughit direct spre clasă înainte de a sosi şi el. Iar atunci când am plecat, cred că am fost cea mai rapidă dintre toţi, părăsind curtea şcolii printre primii. Nu m-am uitat înapoi şi nici nu mi-am luat rămas bun de la prietenii mei, urma să-i sun după ca să mă scuz.

Acasă eram singură, Charlie urma să ajungă abia seara târziu deoarece rămânea să mai lucreze la secţie, aşa că m-am gândit să mă apuc mai întâi de treburile casnice şi apoi să mă retrag la mine în cameră. Am gătit, am spălat rufe, am făcut curăţenie şi apoi m-am dus obosită sus. Am făcut un duş fierbinte iar apoi m-am îmbrăcat în pijamale şi mi-am verificat mesajele în timp ce îmi uscam părul. Mă gândeam şi la zilele trecute, cât de ciudate au fost ultimele 3 dar totuşi mă simţeam mândră deoarece îi răspunsesem cu aceeaşi monedă lui Edward, îl evitam şi îl ignorasem, deşi părea că fug totul se rezuma la o răsplată.

Desigur că Alice m-a sunat disperată să afle toate detaliile despre ce se întâmplase în aceste zile deoarece era clar că nu o să se mulţumească doar cu nişte mail-uri. Am avut destulă răbdare şi calm ca să-i răspund clar la toate întrebările ei întortocheate iar până la urmă, Alice s-a declarat complet lămurită şi m-a mai încurajat puţin apoi a închis.

Nu mă speriasem totuşi de incidentele de dinainte deoarece ştiam că erau temporare iar totul va reveni la normal atunci când ne vom întoarce la şcoală. Eu voi fi la fel ca înainte iar Edward va continua nepăsător.

Anunțuri
  1. imi place la nebunie ficul
    astept next cat mai curand

  2. Esti geniala! Ficul tau e superb. Incepusem sa cred ca nu mai postezi, insa se pare ca m-am inselat. Faci o treaba minunata, tine-o tot asa. Iti urez spor la scris si sper sa postezi mai repede.

    • multumesc mult cititorilor si imi cer scuze pentru intarziere dar am multa treaba la scoala si nu ma mai prea ocup de fic dar nu am de gand sa renunt la el fiindca are o valoare speciala pentru mine. sper sa postez in curand dar vreau sa spun ca eu incerc sa pastrez o mica regula, nu postez un nou capitol pana ce nu termin de scris cel care il succede. de aceea se intampla ca ele sa apara tarziu mai ales ca nu am timp sa le scriu atat de usor. oricum o sa incerc sa fiu mai punctuala si sa postez o data la doua saptamani.

  3. ma apropii de sfarsitul capitolelor postate….mi- e frica! …de faptul ca nu il vei termina….

  4. incitant … trebuie sa recunosc ca m-a prins foarte tare capitolul asta
    nici nu mi-am dat seama ca am terminat
    trebuia sa citesc urmarotul

  5. Esti geniala! Ficul tau e superb. popicei

  6. Interesant postul tau. Zilele urmatoare o sa parcurg mai multe posturi.

  7. Interesant post. O sa incerc sa citesc cat mai multe. Continua tot asa ! Bruce

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: