07. Schimbare de atitudine


Am deschis ochii încrezătoare, era prima zi de libertate, fără responsabilităţi sau teme, o zi cu adevărat fericită. Aveam o stare de spirit foarte luminoasă iar parcă totul reflecta bucuria mea interioară, afară pătura de nori era din ce în ce mai subţire, dând semne de strălucire solară, camera mea părea şi mai perfectă personalităţii mele iar atmosfera generala era degajată. Am făcut un duş revigorant apoi mi-am periat meticulos dinţii, m-am îmbrăcat lejer în pantaloni de trening şi tricou astfel coborând în bucătărie ca să-mi pregătesc nişte ouă prăjite cu bacon. Când Charlie a coborât somnoros în sufragerie, eu l-am întâmpinat foarte veselă:

–         Bună dimineaţa, tată, l-am salutat pupându-l pe obraz, ce doreşti la micul dejun?

–         Hei, Bells, ce bine miroase, aş vrea şi eu ce pregăteşti tu acolo – avea  o expresie surprinsă.

–         Okay, imediat. Poţi să pui tu farfuriile şi tacâmurile cât eu mai lucrez pe aici?

–         Desigur, draga mea. Dar de unde atâta entuziasm? – curiozitatea i se citea în ochi.

–         Păi, vacanţa face victime. Şi se pare că eu am fost lovită din plin, i-am răspuns nonşalantă.

–         Mă bucur atunci, zise Charlie mulţumit.

Apoi am luat masa împreună tăcuţi, el părea fericit de micul dejun ca întotdeauna, mai ales că îi demonstrasem că nu am moştenit talentul culinar al lui Renee, care obişnuia să facă tot felul de combinaţii imprevizibile. După ce am terminat de mâncat, fiecare a mers la treburile lui. Eu făcusem deja curăţenie ieri deci aveam timp berechet.

Trecuse ceva de când fusesem ultima vacanţă aşa că vroiam să o gust din plin, plănuisem ceva distractiv şi care să includă şi noile mele pasiuni, scrisul şi cântatul. Versurile mele erau cam lipsite de teme recent, deci o împrospătare de idei era necesară. De mult nu mai fusesem în La Push, rezervaţia de lângă Forks şi casa amicului meu Jacob, iar peisajul de acolo era mirific de aceea mi-am pus imediat instrumentele de scris şi caietul destinat creaţiilor mele în geantă, apoi îndreptându-mă repede spre rezervaţie.

Când am ajuns în La Push, m-am dus la casa lui Jake ca să-l invit la o plimbare surpriză. Ea nu era foarte departe şi când am bătut la uşă mi-a răspuns surprins Billy Black, tatăl lui Jacob care avuse un accident rutier cu ani în urmă în care pierise soţia lui, iar el rămăsese într-un scaun cu rotile. Deşi fusese o mare tragedie asupra familiei, Billy a ştiut cum să se resemneze iar acum era un om fericit, cu pielea cafenie, caracteristică indienilor, părul lung şi negru, cu o privire blândă şi înţelegătoare şi o personalitate de invidiat. Îmi aminteam cum Charlie se ducea la pescuit cu el şi uneori mă lua şi pe mine atunci când eram mică. Întotdeauna Billy mă atrăgea cu poveşti captivante ale tribului Quileute şi mai ales felul său de a povesti era cu totul impresionant. Acum însă eu eram aici doar ca să-l văd pe fiul său dar el era plecat de acasă cu gaşca lui de prieteni din La Push, aşa că urma să fiu singură, mai bine totuşi, mă puteam concentra asupra imaginaţiei mele şi a peisajului mult mai intens decât cu cineva alături.

Puţin dezamăgită, am pornit spre Prima Plajă, am poposit pe un trunchi doborât care era alb din cauza sării uscate, mi-am scos caietul şi creionul apoi am deschis cu adevărat ochii la minunea lumii. Era o zi frumoasă, destul de atipică pentru Forks, una binecuvântată cu splendidul soare. Acesta se oglindea în marea unduioasă cu valuri mici, melodioase. O boare caldă îţi aducea mirosul sării la nări şi te mângâia uşor parcă sărutându-te pe frunte. Lumina aurie îmbrăca tot acest tablou minunat, plaja fină şi pustie se termina în spate cu o pădure de un verde pur care te invita la o promenadă în întunecimea sa. Rar, la răstimpuri, un strigăt strident al păsărilor te trezea din visare. Totul semăna cu un decor pentru îndrăgostiţi dar aici, pentru mine, era mai important decât atmosfera de dragoste. Îmi dădeam seama în tăcere cât de oarbă eram şi cât de multe ascunde o singură zi petrecută liber. Eram fermecată total, parcă prinsă într-un basm şi ştiam că încercam în zadar să reproduc în nişte cuvinte simple şi umile o adevărată măreţie înmărmuritoare. Eram naivă să cred că pot să protejez o asemenea grandoare dar odată va veni ceva şi va distruge totul, cât de infantilă părea ideea de a apăra dar doream cu ardoare să păstrez ceva din acest mare întreg, o zi perfectă.

Prinsă în cuvintele mele, singură într-o mare de observaţii şi dedicată muncii mele, m-a surprins Jacob, care se întorsese acasă.

–         Bella, ce te aduce pe aici? – întrebă el curios.

–         Jake, ce surpriză – eram puţin speriată -, te-ai întors de la ieşirea cu gaşca?

–         Da, a fost grozav, ţi-am văzut maşina iar tata mi-a zis că m-ai căutat, ce mai faci?

–         Uite, am venit puţin să mă recreez, nu am fost aici de o eternitate. Îmi era dor de locul acesta, aproape uitasem cât de frumos e. Vroiam să mă plimb cu tine dar nu te-am găsit , putem să mai vorbim de una, de alta, l-am invitat eu.

–         Desigur, putem să facem un foc şi să povestim – era entuziasmat de planuri.

Am strâns cu uşurinţă nişte vreascuri albite de soare iar apoi Jake le-a dat foc folosind o brichetă. Am rămas complet fascinată de culoarea pe care o avea acest foc. Datorită sării, acesta avea o culoare albastru-azurie, o nuanţă ciudată, limbile formau un dans aleatoriu foarte drăguţ iar atmosfera era încărcată de pace. Am stat mult şi am vorbit cu Jake, apoi am scris nişte despre acel foc interesant după care am plecat acasă, nu înainte de a stabili o nouă întâlnire cândva.

Când am ajuns acasă, Charlie deja mâncase, aşa că am luat şi eu ceva rapid apoi am urcat sus, am făcut un duş şi m-am dus în camera mea. Eram în pijamale şi cu părul ud, încercând să-l usuc ştergându-l cu prosopul după care să-l las liber deoarece aşa avea o tendinţă de încreţire care îmi plăcea, îmi dădea un ton mai jucăuş. Nu era foarte târziu şi vroiam să văd ce mai era nou, am deschis laptopul, am dat drumul la puţină muzică destul de încet încât să pară ceva de fundal şi am intrat pe messenger, nu erau persoane interesante online aşa că am intrat direct la verificatul mail-urilor. Primisem doar câteva de la mama şi unele alarmante de la Alice dar erau deja expirate deoarece îi lămurisem situaţia. I-am răspuns lui Renee fiindcă părea destul de îngrijorată de absenţa informaţiilor recente despre mine şi de obicei făcea uşoare crize din cauza asta.

Până la urmă am terminat şi cu asta, am mai navigat puţin pe internet, apoi m-am lăsat dusă în visare spre frumuseţea peisajului pe care l-am văzut astăzi, era foarte deosebit şi mă învinovăţeam de ce nu îl observasem înainte, ştiam răspunsul dar preferam să nu-mi amintesc. Aveam în faţă notiţele mele şi revedeam totul în amănunt, scriam despre ele, cât erau de misterioase şi fantastice, cât de captivante puteau fi şi ce potenţial imens păstrau.

M-a întrerupt un bipăit care mă atenţiona că primisem un mesaj pe messenger, eram curioasă fiindcă de obicei nu vorbeam des şi atunci am văzut expeditorul am rămas blocată:

EDWARD: “ SALUT, BELLA, CE MAI FACI?”

Puţin enervată dar total uluită de asemenea schimbare, mâinile îmi tremurau, inima îmi bătea tare şi repede şi nu avea de ce, nu era nimic anormal, înainte aşteptam cu nerăbdare ca el să fie online şi atunci inima mea o lua la galop, dar acum, nu avea niciun sens, total iraţional. Această doză de atenţie din partea lui îndreptată spre mine mă făcea să fiu confuză, mă ameţea de-a dreptul. Dar mai ales mă impacienta, eram iritată deoarece nu vroiam să mă apropii de el, tot ce doream era să termin odată cu farsa asta, mă săturasem de situaţie, de ce nu mă lăsa odată în pace ca eu să-mi văd de viaţă fără intervenţiile lui Edward. Totuşi îmi promisesem înainte să-i răspund dacă dorea să vorbească cu mine, aşa că am tastat repede:

BELLA: „BUNĂ, EDWARD. UITE, EU VERIFICAM NIŞTE LUCRURI. TU?”

EDWARD: “EU SUNT OK. EŞTI OCUPATĂ?”

BELLA: “NU, DE CE?”

EDWARD: “DOAR AŞA.”

BELLA: „AHA.”

EDWARD: „APROPO, POT SĂ TE ÎNTREB CEVA?”

BELLA: „DESIGUR, CE E?”

EDWARD: “BELLA, AM OBSRVAT DE CURÂND CĂ TE-AI SCHIMBAT MULT FAŢĂ DE CUM TE ŞTIAM EU. VROIAM DOAR SĂ ŞTIU DE CE?”

La întrebarea asta, m-a prins cu garda jos, nu mă aşteptam vreodată. Însă mă şi indigna, de ce îi păsa lui de mine, ce conta dacă eu mă schimbasem, cu ce-l afecta pe Edward. Stăteam în faţa monitorului fără să mă mişc, mă gândeam cum i-aş putea răspunde la o asemenea întrebare capcană.

BELLA: „EDWARD, EU AM TRECUT DE CURÂND PRIN CEVA DUR, CARE MI-A DESCHIS O ALTĂ PRISMĂ DE GÂNDIRE, O NOUĂ MENTALITATE ŞI DE ACEEA PAR MAI DIFERITĂ.”

EDWARD: „OH, AM ÎNŢELES. OK, ATUNCI.”

BELLA: „ORICUM, DE CE AI ÎNTREBAT?”

EDWARD: „MI SE PĂREA CĂ EŞTI ÎNGRIJORATĂ DE CEVA.”

BELLA: „AHA. NU E NIMIC IMPORTANT.”

EDWARD: „MĂ BUCUR. PĂI, MAI VORBIM. CIAO.”

BELLA: PAPA.”

Ar fi vrut el să fie nesemnificativ, abia acum îl interesa despre mine? Nu înţelegeam de ce se ţinea după mine când eu doar vroiam să scap de el. Dar datorită acelei promisiuni stupide pe care am făcut-o mai demult, trebuia să-i răspund dacă dorea să converseze cu mine altfel şi-ar fi putut da seama. Nu foarte convenabilă pentru mine situaţia aşa însă mă voi conforma chiar dacă mă înfuriam de fiecare dată când Edward era online.

Iarăşi începeam să mă gândesc la el, să-l consider din nou. De ce oard tocmai acum mă observa şi se interesa, era straniu deoarece mă dădea peste cap fiindcă tot ce doream eu, era să trec neobservată pe lângă el, să termin jocul ăsta periculos pentru mintea şi inima mea şi să plec la facultate unde aveam să pierd orice contact cu Edward.

A doua zi a început tipic, m-am trezit, am mâncat şi apoi timpul îmi aparţinea. Era duminică aşa că Charlie era liber, totuşi nu părea tentantă o zi petrecută cu el vizionând un meci de baseball. Aşadar m-am retras în cameră făcând planuri.

Nu ştiam ce îmi pregătea viitorul dar nu aveam de gând să renunţ la bătălie aşa uşor. Poate Edward credea că totul era în regulă dar nu acceptam să sper aşa de repede. Eram sigură că vroia doar să mă ameţească puţin şi apoi aveam să mă trezesc cu o durere surdă şi infernală în piept.

Iarăşi i-am scris un mail scurt lui Alice ca să o pun la curent cu noutăţile fiindcă nu vroiam să vorbesc direct deoarece atâtea emoţii nu erau bine primite de inima mea aşa că mai bine mă feream. Apoi am ascultat muzică, am mai scris câteva gânduri în caieţelul meu drag care devenise indispensabil fiindcă el conţinea toată esenţa mea, secrete, mărturisiri, trăiri, sentimente şi gânduri. Toate erau îngropate printre paginile sale. Nu îmi mai rămăsese altceva de făcut decât să cobor ca să mănânc şi să revin la plictiseala unei duminici obişnuite.

Când am revenit în cameră, am aruncat o privire rapidă peste mailuri, se părea că Alice încă nu-l citise deoarece nu aveam vreun mesaj lung, confuz şi plin de întrebări. Şi apoi, o căsuţă mă atenţiona că Edward tocmai se conectase. Devenisem furioasă, agitată pentru că mă deranja să ştiu că o să vorbim din nou, de aceea speram să nu mă acceseze, dar încă o dată, nu era o zi norocoasă:

EDWARD: „HEI, BELLS. CE MAI FACI?”

BELLA: „SALUT, MĂ BUCUR DE PUŢIN RĂGAZ ŞI LIBERTATE. TU CE FACI?”

EDWARD: „DRĂGUŢ. DIN PĂCATE, EU MĂ PLICTISESC PE AICI.”

Deci acum se plictisea, însemna că nu conta dacă discuta cu mine sau cu oricine altcineva, doar încerca să păcălească timpul. Într-un fel mă bucura dar totuşi nu îmi convenea să fiu doar o distracţie. Dar am continuat să tastez:

BELLA: „PĂCAT. DE EXEMPLU, IERI A FOST O ZI SPLENDIDĂ. AR TREBUI SĂ IEŞI CU PRIETENII TĂI UNDEVA SĂ MAI SCAPI DE RUTINĂ.”

EDWARD: „BUNĂ IDEE. AI VREA SĂ NE MAI ÎNTÂLNIM ÎN ORAŞ MARŢI, AŞA CUM FĂCEAM ÎN VREMURILE BUNE?”

BELLA: „CU ALICE? DESIGUR.”

EDWARD: „ NU CHIAR… CRED CĂ ALICE E OCUPATĂ CU JASPER DAR MĂ GÂNDEAM DOAR NOI DOI, SINGURI.”

Atunci am rămas blocată în faţa ecranului cu gura căscată, el tocmai mă invitase în oraş. Mă uitam şi reciteam de mai multe ori, incapabilă de a mă manifesta. Mintea mea nu putea încă să proceseze informaţia. Parcă îngheţasem, simţurile nu se declanşau, nici nu mai respiram dar inima totuşi reacţiona, o luase la goană şi părea că vrea să-mi spargă pieptul şi să zboare departe de fericire. Însă o asemenea pauză, putea fi interpretată ca un refuz ceea ce era nepoliticos.

BELLA: „EŞTI SIGUR? ADICĂ DE MULT NU AM MAI FĂCUT ASTA.”

EDWARD: „ABSOLUT!”

BELLA: „BINE, ATUNCI. ACCEPT. CÂND ŞI UNDE?”

EDWARD: „6.30, TE IAU EU CU MAŞINA.”

BELLA: „OK.”

EDWARD: „NE VEDEM ATUNCI. CIAO.”

BELLA: „PAPA.”

Încă nu mă dezmorţisem bine, fericirea îmi inunda corpul şi curgea prin interiorul meu. Nu puteam să ţip sau să sar fiindcă era prea copilăresc dar tot pluteam şi radiam prin toţi porii.

Deşi normal aş fi discutat cu Alice după primele secunde, acum simţeam nevoia de puţină intimitate. Nu ascundeam secrete dar încă eram prudentă în legătură cu asta pentru că oricând se putea dovedi că mă înşelasem. Oricum Edward cred că îi va zice deci nu avea nevoie de exclusivitate din partea mea.

Am stat întinsă în pat, încercând să realizez cu adevărat că totul era real şi nu un vis splendid. Muzica era dată foarte încet, încât părea doar pe fundal. Inima mea se potolise şi acum  mintea mea îşi cerea drepturile de conducător, îmi dicta să fiu atentă şi să nu-mi fac speranţe deşarte încă până nu era ceva serios. Îmi dădeam seama de semnificaţia versurilor lui Shakespeare: “Şi totuşi, să spunem adevărul, raţiunea şi dragostea nu-şi au locul împreună în vremurile astea.”, cît de adevărate erau, niciodată aceste două concepte nu se vor putea combina, erau lucruri diametral opuse deoarece una pe cealaltă se respingeau. Însă care dintre ele îţi dădea o mai mare satisfacţie?

Într-un final, am mâncat şi cina, i-am spus noapte bună lui Charlie şi m-am cufundat într-un somn liniştit.

A doua zi, un sunet strident şi enervant mă trezi, era telefonul la care nimeni nu răspundea. După câteva secunde de dezmeticire mi-am dat seama că eu eram liberă să dorm cât vreau dar Charlie era la secţie deja, de aceea nu răspunsese nimeni. Totuşi continua să sune frenetic aşa că fiind în cea mai mizerabilă dispoziţie posibilă am răspuns furioasă:

– Da, un răspuns sec şi aspru astfel încât cel de la capătul liniei să-şi dea seama de starea mea de spirit.

– Mă bucur şi eu să te aud, Bella. Nu pot să cred că ai fost în stare să nu îmi spui cu prima ocazie că te întâlneşti cu Edward. M-ai dezamăgit total.

Deşi Alice încerca să fie supărată pe mine, vocea ei o trăda complet, în realitate ea ţopăia mental de fericire. Ştiam că va afla de la Edward aşa că nu-mi păsa.

–         Îmi pare rău, Alice, dar cred că deja mi-am primit pedeapsa, m-ai trezit din somnul cel mai dulce, i-a răspuns eu defensiv.

–         Ştiu şi mă bucur, o meriţi. Deci spune tot, rosti grăbit Alice.

I-am depănat absolut totul, fiecare detaliu care merita să fie uitat şi apoi am închis, ducându-mă înapoi în pat şi încercând să mai fur câteva clipe de somn.

După ce m-am trezit cu adevărat, am ieşit la o plimbare prin pădurea din spatele casei. Era verde ca întotdeauna dar acum mi se părea cu o tentă mai luminoasă şi veselă, parcă reflecta euforia mea interioară. Mergeam fără ţintă până la unele trunchiuri căzute ale copacilor unde mă opream să mă odihnesc puţin, inhalam aerul umed şi mă relaxam. Am stat până a început să picure uşor iar atunci m-am grăbit spre casă. Când am ajuns eram deja puţin udă aşa că m-am schimbat repede, am mâncat ceva şi am băut un ceai de mentă cald, după care am urcat sus şi m-am uitat la un film.

Eram conectată la messenger dar era doar de faţadă fiindcă eu vizionam „Dear John”. La un moment dat a apărut căsuţa de conversaţii de la Edward.

EDWARD: „SPER CĂ ÎNTÂLNIREA NU A FOST DEJA RESPINSĂ, NU?”

BELLA: „BINEÎNŢELES CĂ NU.”

EDWARD: „SUPER. NE VEDEM MÂINE.”

BELLA: „OK.”

Deci se asigura că totul era încă în picioare, interesant. Oare credea că am să-l trag pe sfoară? Înseamnă că nu mai ştie cum e adevărata Bella. Totuşi mă bucura că îl interesa cu adevărat, nu era doar un mod de a pierde timpul. Doream să însemne ceva mai mult decât alungarea plictiselii, vroiam să-i placă şi să nu regrete vreodată asta. Cine ştia, poate nu vor mai fi asemenea oportunităţi.

Cu gândurile aiurea la ziua de mâine am continuat să mă uit la film. Aşteptam următoarea zi ca pe ceva definitoriu, urma să se stabilească, cel puţin pentru mine, dacă merita efortul sau era ceva pasager.

Anunțuri
  1. absolut interesant! totusi, rezultatele nu sunt slabe, nu? intalnirea va avea loc? te rog raspunde cu un nou capitol!

  2. sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla mai ales ca stiu anumite secrete de la scriitoare ) ……………. posteaza mai repede capitolul 8 ……………………….pupici andreea

    • da, noroc ca scriitoarea iti mai da niste spoilere ca de nu… nu te-ai putea lauda cu marile tale secrete din culise :p. sa postez mai repede capitolul 8, esti sigura ca tii pasul, glumeam, el e pe drum, vine in curand. te pup si eu dulce si astept pareri sa vedem ce zici. xoxo

  3. imi place ,astept next cat mai curand

  4. Hei , foarte frumos ficul . L-am descoperit si eu si este o idee inedita ! Iti urez succes in continuare :*:*:8

  5. frumoasa descrierea din prima parte, foarte … sadoveniana

    hm … putin titlul capitolului … e cam politist …

    Imi place firul epic, te captiveaza.

    Am ramas in standby. Astept urmatorul 🙂

  6. Nu am pus pana acum comentarii, dar ficul tau e super. Si, desigur, abia astept urmatorul capitol. Succes la scris!

  7. sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla.Succes la scris!
    popicei

  1. Pingback: O ultima ocazie, cap 7 « Diana Chifar's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: