Gandire de animal


Sunt o fiinta, traiesc, respir, simt, deci exist. Oamenii tot spun ca sunt un „animal”, asta e denumirea mea. Nu stiu daca ar trebui sa ma preocupe dar atata timp cat am hrana zilnica, adapost curat si un mediu decent, ma declar multumit. Totusi, pe langa preocuparile mele cotidiene, uneori mai stau asa… concentrat si incerc sa mai cunosc cateva din deprinderile umane.

Mai intai, as incepe cu o zi normala din existenta mea. Oamenii se intreaba cum dorm si credeti-ma, nici eu nu stiu, stau in picioare si tot timpul cand cineva se apropie sau e lumina, sunt cu ochii deschisi. N-am ce face si asta e poate dea mai grea parte. Apoi cand e miscare prin casa si intr-un final sunt eliberat, gust putin din libertatea mea conditionata, ma intind cu cateva ture de camera. Mananc daca mi-e foame si in rest stau prin preajma oamenilor, care desi sunt creaturi ciudate, pot spune ca m-am atasat de ei.

Relatia dintre noi nu poate fi foarte obisnuita, uneori ne toleram si alteori ma iubesc. Imi face placere sa stau cu ei sau chiar pe ei. Mi se pare ca uneori vorbim si apoi avem discutii lungi iar daca el se supara si ridica tonul atunci si eu ma supar si tip la el, niciodata nu ma las mai prejos. Dupa ce ne saturam de atata conversatie, fiecare face ce vrea iar eu incep cu toaleta si ajung sa ma joc. Dar uneori avem si lupte si las de obicei amintiri fie ca vor sau nu. Adesea ma urc la cel mai ridicat nivel iar ei ma dau jos ca pe o agrafa sau ma prind, profitand numai cand e intuneric. Se mai intampla ca sa se plictiseasca oamenii si imi distrag atentia cu un obiect ciudat si stralucitor, ah… si ce succes are, tot timpul ii cad in plasa.

Cand e ora mesei atunci e stabilit ca eu sa imi bag coada si uneori ma lasa dar ma si alunga, mai nou ma calca pe coada, la propriu. Daca e un lucru care il detest, atunci acela e cand cineva se iau de acoperamantul meu, tot impul ma scutur dupa o smotoceala.

Cateodata mai stau si singur si asist la cum decurge viata oamenilor. Sunt uriasi si poate importanti, fac lucruri uimitoare si nu stau prea mult intr-un loc. Ii privesc muncind, ii acompaniez la masa si ii insotesc prin casa. Cel mai tare ma mira atunci cand vorbesc singuri, doar ei, asa… de nebuni iar din respect incep si eu dar nu ma asculta. Apoi cand fac ceva important, parca nu mai simt prezenta cuiva si incerc sa le atrag atentia dar dupa ma supar ca nu ma baga in seama. Rar ii vad linistiti, atunci tot eu vin sa le tin companie si incep sa le vorbesc. Fac lucruri stranii iar poate par prostut in unele cazuri.

Stiu ca nu iii inteleg cand imi vorbesc dar ma simpatizeaza si la urma urmei sunt doar un papagal. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: