1. Pierderea


O seara in oraş cu prietenele, asta se presupunea ca o sa fac doar ca eu am avut nişte treaba si m-am dezlipit puţin de grup ca sa caut o librărie prin apropiere. Trebuia sa recunosc ca Port Angeles era un oraş mic dar pentru neştiutorii ca mine, era un fel de labirint. Se întuneca, ceea ce îmi făcea munca si mai grea dar pana la urma am reuşit sa o găsesc, după multe încercări. Nu era un loc special insa doar acolo puteam găsi nişte cărţi, mai ales ca stocul meu era limitat de când mă mutasem in Forks cu Charlie, tatăl meu.

Am căutat calma, fără graba cărţile de care aveam nevoie  si după ce le-am achitat am ieşit din nou pe străzile întortocheate ale oraşului. Se întunecase deja iar aerul rece al nopţii şi pustietatea locurilor mă făcea sa mă simt puţin incomod. Stabilisem cu prietenele mele, Angela si Jessica, sa ne vedem la un restaurant după ce fiecare îşi termina treburile insa mie îmi trebuia doar sa ies la şoseaua principala ca mai apoi sa mă pot orienta cum trebuie.

Mergeam fără vreun indiciu pe alei necunoscute si neprimitoare, căutam vreun semn care sa mă ajute sa ajung pe calea cea buna. Insa deodată mă simţeam urmărită, nu mai eram singura in acea noapte nefasta. Continuam sa merg fără o ţinta anume, poate chiar învârtindu-mă in cerc degeaba iar acel sentiment ca eram privita de către o pereche de ochi ascunşi persista. Credeam ca datorita faptului ca mă rătăcisem si nu întâlnisem nici ţipenie de om, devenisem paranoica si eram atenta la fiecare mişcare. Insa peste tot era linişte si întuneric, in acel moment mă învinuiam ca îmi uitasem telefonul mobil in maşina Jessicai tocmai astăzi; păşeam precauta, încercând sa îmi dau seama unde mă aflam si sa îmi înăbuş acele senzaţii neplăcute.

Deodată am văzut o ceata sau umbra care s-a mişcat in fata mea cu o viteza fulgerătoare. După insa, nu s-a mai simţit nicio mişcare au sunet, am crezut ca a fost doar o năluca, un rezultat al imaginaţiei mele. Am continuat sa merg pe o straduta, sperând ca in sfârşit am dat de şoseaua principala, apoi, când aproape reuşisem sa ies de pe acea alee, năluca a trecut din nou prin fata mea iar apoi am simţit-o mă aproape in spatele meu. M-am oprit sa privesc in jurul meu insa întunericul si frica mea accentuata nu mă ajutau deloc sa pătrund prin acea bezna. Am grăbit pasul făcând o încercare frivola de a scăpa de pericolul necunoscut care mă pândea de aproape insa o forţa năucitoare mă împinse in fata încât am ajuns in genunchi. Realizam ca mă înfruntam cu un monstru cu sânge rece iar acesta avea sa aducă odată cu el si moartea mea.

Niciodată nu mă gândisem in ce mod voi muri, daca aveam sa fiu bolnava sau bătrâna, daca as fi pierit intr-un accident, daca ar fi fost o trecere dureroasa sau fireasca, lina. Oricum s-ar fi întâmplat pana la urma, era clar ca nu-mi doream calea aceasta insa daca asta-mi era destinul, nu eram cu nimic mai presus ca sa încerc sa schimb ceva. Mai ales ca orice creatura ar fi fost cea care m-a atacat era evident ca era de o mie de ori mai puternica, era înfometata si mă putea zdrobi foarte uşor, aparţinea supranaturalului si venise după mine.

Când i-am simţit atingerea rece ca gheata, am tresărit si m-am zbătut puţin iar atunci acesta si-a înfipt colţii in carnea mea calda si simţeam cum viata mi se scurgea prin vene si ieşea la baza gatului meu. Nu mai puteam simţi aproape nimic, muşcătura se estompa uşor si aşteptându-mă sa mor cat mai repede. Insa totul se petrecea foarte lent încât ochii mi se închideau de epuizare cu încetinitorul dar încă mai puteam, vedea câteva detalii mici înainte de a aluneca intr-o apa neagra si grea. Am privit pielea alba ca zăpada si am simţit cat de rece ii era atingerea, atunci am văzut ce îmi atingea corpul, o mana si buzele monstrului si am realizat ca de fapt monstrul era om, iar apoi am adormit.

După ce am închis ochii, nu i-am mai putut deschide, simţeam o greutate asupra lor pe care nu o puteam învinge. Presiunea din zona gatului acum dispăruse, zăceam nemişcata pe pământ dar imediat am simţit cum o arsura îmi pârjoleşte gatul, se răspândea încet si mă incinera pe interior. Simţeam flăcări mistuitoare prin tot corpul care îl goleau si prefăceau totul in cenuşa. Durerea era imposibil de descris, chinuitoare si îmi doream o mie de pumnale care sa mă străpungă si sa-mi curme tortura. Vroiam sa tip din toate  puterile insa o forţa din interior nu mă lăsa sa mă descarc, doream sa mă zvârcolesc de durere, sa fug de lângă foc dar nu mă puteam sa mişc nici măcar un deget, tot ce am reuşit a fost sa vărs o singura lacrima, pe care am simţit-o rece prelingându-se încet. In acele momente îmi doream moartea, sa scap de căldura aceea arzătoare care mă termina si continua sa se extindă, mistuind fiecare centimetru, crescând in intensitate, luptându-se cu bătăile inimii mele, atacând ucigător.

Nu mai ţineam cont de timp, mi se părea ca ard de o veşnicie si nu mai aspiram la alinare sau oprire  ardeam de vie dar totuşi nimeni nu mă găsea ca sa mă ajute si sa stingă focul. Trebuia sa existe cineva care sa poată interveni dar cu fiecare moment speranţa scădea si îmi blestemam soarta. Apoi insa, am simţit ca moartea mi se apropia deoarece focul se retrăgea spre centrul fiinţei mele si ii scădea intensitatea si puterea, se transforma in săruturi aprinse ale morţii care lăsau in urma o răceala glaciara. Inima îmi bătea repede si observam cum acumulam putere cu fiecare retragere a flăcărilor, pana când au ajuns înapoi la inima mea si acum se luptau cu ea ca sa o doboare dar ea bătea tot mai intens. Focul se micşora si pierdea teren pana când ajunse doar o scânteie palpatoare iar inima mea bătea fragila si dădea semne ca se apropie de sfârşit. Încă puţine momente si focul se mistui iar inima mi se opri obosita cu o ultima bătaie curajoasa si apoi mă părăsi. Am făcut o sforţare si am deschis ochii…

Anunțuri
  1. Sarmana Bella…
    Imi place mult cum ai descris tot. Ideea de asemenea e foarte interesanta. Deja ma intreb cine a muscat-o.

  2. imi place cum scrii…interesanta ideea…spor la scris in continuare si sper sa postezi cat de curand:*

  3. Super! abia ast next! o sa mai postezi, nu?!

  4. Hei ! Ai abandonat ficul ? pt ca nu ai mai postat din august 😦
    Sper mult de tot sa imi raspunzi :X

  5. Scrii bine, imi place.De asemenea ideea e foarte interesanta.
    Ma duc la next 🙂

  1. Pingback: News « Diana Chifar's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: