3. Repercusiuni



As fi vrut sa rămân ca o stana de piatra, pironita in acel loc pentru totdeauna, sa strălucesc precum o statuie de diamant. Nu ştiu cat timp am stat pur si simplu privind marea învolburata, norii cenuşii din larg, soarele parcurgând traiectul sau de pe cer, pescăruşi trecând din când in când, valurile străduindu-se sa îmi ude picioarele iar zgomotele naturii asurzindu-mă. Singura, cu mintea departe, printre pustietăţi, rememoram ultima noapte a existentei mele ca fiinţa omeneasca si cu cat mă străduiam mai mult, cu atât nu puteam sa desluşesc enigma transformării. Doream cu ardoare sa găsesc adevărul sau măcar indicii care sa mă conducă la noua realitate pe care o trăiam.

Fără sa realizez se făcu noapte si chiar soarele răsari din nou, atunci am hotărât sa mă întorc in Forks, trebuia doar sa urmez linia ţărmului si apoi sa ies la şoseaua principala care străbătea orăşelul. Deşi nu mai ştiam daca sunt apropierea Port Angeles-ului am pornit in direcţia pe care o credeam corecta. Din nou, in secunda in care mi-am propus unde sa merg, eram deja la câţiva zeci de metri depărtare. In mod normal nu eram o persoana atletica si nicidecum agila, mă împiedicam uşor si eram opusul talentului, ajunsesem sa cred ca nu puteam face doua lucruri deodată si chiar trebuia sa am grija constant ca sa nu fac vreo greşeala. Insa acum trebuia doar sa îmi controlez mişcările astfel încât sa merg oarecum normal si sa mă feresc de oameni ca sa nu trezesc suspiciuni. Astfel ca păşeam intenţionat precauta si încet ca sa mă obişnuiesc cu noua mea natura. Simţeam cum nisipul aluneca uşor sub tălpile mele si aproape ca nu lăsam urme, pe măsura ce înaintam eram tot mai atenta in jurul meu doar ca sunetul marii sau ţipatul strident al păsărilor, imaginile vii îmi captau foarte uşor atenţia, mai ales ca toate mi se înfăţişau cu mai multe detalii si încercam sa asimilez informaţia, sa mă acomodez situaţiei. Eram confuza si uşor de distras de parca asta era prima zi din viata mea.

După puţin timp, deşi aproape se insera, am ajuns in oraş si am decis ca era mai bine daca mergeam in continuare prin pădure, astfel treceam neobservata si puteam ajunge uşor acasă. Când am intrat in pădure, am simţit cum un sentiment de siguranţa mă cuprinde, fără sa sesizez eram in largul meu. Atunci am început sa alerg si mă simţeam libera si încântata. Reflexele mele erau excelente, vedeam copacii cu uşurinţă si îmi făceam traseul printre ei, abia daca atingeam pământul si nu se simţea nicio mişcare in urma, înaintam ca o fantasma. Vântul rece al nopţii se simţea revigorant pe pielea mea si parca eram încă vie, umana; adrenalina alimenta o stare de euforie intensa.

Când am vrut sa mă opresc, stângace am doborât un arbore care trebuia sa mă ajute sa frânez. Credeam ca va durea dar in schimb am ajuns intr-un alt copac, pe o creanga care nu credeam ca mă putea susţine. In urma mea, copacul de care m-am izbit era la pământ, rupt de parca era de hârtie, iar eu nu aveam vreo zgârietură, nicio durere, absolut nimic. Nu tiu cum reuşisem sa mă urc in celalalt copac dar îmi era teama sa cobor, mă simţeam ca o pisică neajutorată, izolata printre crengi. Ştiam ca trebuia doar sa sar daca vroiam sa revin pe pământ, numai ca experienţele mele anterioare mă împiedicau sa o fac. Cu greu, m-am lăsat sa cad cu ochii închişi, nu am auzit nimic, doar când am deschis ochii din nou am realizat ca eram in picioare pe solul umed al pădurii. Deci pe lângă agilitatea, dobândisem si forţa si chiar indestructibilitate…

Am reluat traseul si in scurt timp am ajuns la secţia de politie fiindcă vroiam sa vad daca Charlie mai era încă acolo. Nu era aşa de târziu dar maşina lui nu era in parcare ceea ce însemna ca plecase deja. M-am apropiat uşor de clădirea secţiei sa inspectez puţin terenul, aşa mai aflam si eu informaţii legate de dispariţia mea. Afara nu era nimeni astfel ca nu puteam fi zărita, mai ales ca înnoptase, am înconjurat cu grija locul si am continuat sa mă apropii, la avizier am zărit un afiş cu poza mea, eram data deja dispărută si presupun ca Charlie avusese grija sa umple împrejurimile cu afişe. Apoi m-am uitat puţin înăuntru si am putut vedea un calendar care indica faptul ca trecuseră deja 4 zile de când fusesem in Port Angeles cu Jessica si Angela. Aveam un gol in stomac când mă gândeam cate griji le pricinuisem, când nu m-au găsit, când l-au anunţat pe tatăl meu, primele 24 de ore care se presupun a fi cruciale, ipotezele pe care si le imaginează, o răpire, o fuga, cele mai rele si groaznice scenarii. Si mai ales ca trecuse atâta timp fără nicio veste despre mine, cred ca tot oraşul era cu sufletul la gura din pricina acestei întâmplări.

Deodată am auzit mişcări si am văzut ca se îndrepta spre ieşire cineva, m-am ascuns rapid după colt ca sa nu fiu văzuta. Era un coleg de serviciu de-al tatei al cărui nume îl uitasem, probabil văzuse o umbra si dorise sa verifice, după ce inspecta suspicios întunericul, intra confuz înapoi. Vroiam sa mă întorc casa si sa las deoparte povestea asta insa nu doream sa fiu descoperita la ora asta umblând prin pădure deoarece ar fi fost foarte straniu.
Am plecat grăbita spre casa, îmi era dor intr-un fel destul de ciudat sa fiu din nou acolo. Sentimentul de uşurare care m-a cuprins când am văzut-o in depărtare era de nedescris. Luminile din bucătărie si sufragerie erau aprinse deşi in mod normal Charlie nu stătea cu luminile aprinse când era singura acasă sau se uita la meci, fiindcă de obicei era ora când îl găseai in fata televizorului cu o doza de bere alături, absorbit de acţiunea frenetica a meciului. Puţin mai încrezătoare dar la fel de precauta am păşit in curtea casei, pe lângă maşina tatei si a mea, un Chevy antic dar pe care îl adoram, fiind o maşina sigura si indestructibila, potrivita pentru natura mea umana, aiurita, împiedicata, stângace si cam lipsita de parare. In acele clipe, sentimentul de dor se accentua si cu cat mă apropiam mai mult, simţeam cum ar fi trebuit sa îmi bata inima de emoţie, in schimb nu mai era nimic acum. De pe veranda am putut vedea ce se întâmpla in casa, Charlie era in bucătărie privind o fotografie de-a mea, părea atât de abătut si trist, fata ii era obosita si palida, arata deplorabil încât îmi venea sa intru imediat pe uşa ca sa-l liniştesc, nu suportam sa îl vad atât de dărâmat. La un moment dat, veni alături de el un bărbat in scaun cu rotile pe care l-am recunoscut a fi prietenul foarte apropiat al tatei, Billy Black, el locuia in rezervaţia de lângă Forks împreuna cu fiul sau, Jacob. Un accident de maşina ii răpise soţia si bucuria de a merge, insa se resemnase si acum ştia sa se bucure de viata. Probabil ca el fusese alături de Charlie in toate momentele de când dispărusem, intr-un fel mă simţeam mai bine ştiind ca nu era singur. Nu rostea niciunul nicio vorba, de parca comunicau telepatic, oricum in situaţia de fata cuvintele erau de prisos.

Telefonul suna si întrerupse liniştea, Charlie răspunse imediat in speranţa ca vor fi vesti despre mine. Am auzit insa vocea îngrijorata a mamei, cu siguranţa era la curent cu ce se întâmplase si era intr-o stare de disperare si agitaţie care o măcina cu totul. Am ascultat cu atenţie toata conversaţia lor fiind curioasa sa aflu cum se simţeau:
– Charlie?!
– Ah, Renee, tu eşti! Încă nu avem nicio veste!
– Cum?! Dar asta e imposibil! Au trecut deja 4 zile, trebuia sa ştim ceva pana acum! Ar fi trebuit sa sune!
– Renee, nu ştim încă daca este vorba de o răpire!
– Eu vin acolo! Iau următorul avion si mâine sunt acolo!
– Renee, nu are rost! Nu ai ce face aici! – zise Charlie exasperat.
– Cum adică??? E fiica noastră, ştii bine ca nu ar face aşa ceva decât daca i s-ar fi întâmplat ceva grav !
– Ştiu, ştiu! – adaugă extenuat Charlie. Toata lumea e in alerta, toţi o căutam, sunt afişe pe peste tot, monitorizam perimetrul insa mai mult nu putem face.
– Charlie, e îngrozitor – începu Renee sa plânga. Te rog, găseşte-o!
– O sa fac tot posibilul, promit!
– Bine, mulţumesc!
– Noapte buna, Renee!
– Noapte buna, Charlie!
A pus receptorul la loc in furca la fel de disperat si extenuat, se vedea ca acest stres si îngrijorarea îl consumau in totalitate. Vroiam cu disperare sa merg acolo si sal consolez, sa-i vad fata cum se luminează atunci când vede ca sunt teafăra. Atunci mi-am amintit de noua mea înfăţişare si de noile însuşiri, ochii mei sângerii, hainele zdrenţuite, pielea alba, frumuseţea inumana l-ar fi înfricoşat mai tare. Pe lângă asta mai era ceva care mă împiedica, experienţa cu excursioniştii era prezenta in mintea mea, mai ales ca printre sunetele nopţii, auzeam foarte clar bătăile a doua inimi, ceea ce mă făcea sa simt arsura din gat din nou. Charlie nu era in siguranţa daca eram prin preajma, cine ştie de ce eram in stare acum, aşa ca era mai bine păstram distanta. Trebuia mai întâi sa aflu ce era cu mine si sa pot controla fiinţa mea.

Am aşteptat nerăbdătoare pana când luminile s-au stins si am presupus ca Charlie a adormit pana am îndrăznit sa încerc sa intru in casa, fiindcă doream sa petrec timp in compania lucrurilor mele. Am înconjurat casa pana am ajuns in dreptul ferestrei de la camera mea, din fericire era deschisa aşa ca am sărit in copacul de vizavi si apoi am ajuns cu uşurinţă înăuntru datorita agilităţii de felina. Când am ajuns acolo, îmi venea sa plâng pur si simplu de fericire insa nicio lacrima nu curgea din ochii mei, deşi eram o persoana emotiva. Totul era la fel cum îl lăsasem acum 4 zile se pare, patul, biblioteca, biroul, pozele, lucrurile împrăştiate, dulapul, absolut totul. Simţeam parca mirosul propriu care dovedea ca îmi aparţineau, era un miros extrem de familiar si pregnant. După ce am mai privit o data in jur, m-am lăsat sa cad uşor in patul meu, vroiam si aveam nevoie de un somn bun sin nou acasă ca sa pot sa iau decizii mai târziu. Am închis ochii si m-am relaxat in totalitate, aşteptând sa adorm imediat insa după o ora de încercări si zvârcoliri eram tot treaza. E adevărat ca de când eram in pădure, eu nu am mai dormit si nici nu mă simţeam obosita, poate doar puţin psihic. Când am realizat ca nu pot avea parte de somn, m-am ridicat si am stat nemişcata, gândindu-mă la ziua de azi. Mă întorsesem acasă dar nu puteam fi văzuta deoarece schimbarea era prea şocanta. Priveam pozele de pe pereţi de când eram umana si mai minunam de ele fiindcă pana acum nu le dădusem importanta. Am recitit titlurile cărţilor din biblioteca si constatam ca le citisem pe toate in întregime si mai ales îmi plăcuse când le citisem, petrecusem mult timp absorbita de acele pagini. M-am dus la dulap si am luat câteva haine ca sa le mai simt o data. Îmi aminteam când îmi făcusem temele la birou, când ascultam muzica la CD-player in timp ce citeam, încercam sa aduc mai aproape momente din viata mea.

Atunci mi-am amintit de un referat pe care îl avusesem la literatura, legat de mituri si creaturi mistice iar printre informaţiile găsite se numărau aceste atribute: viteza, putere, indestructibilitate, frumuseţe si sete de sânge. Acestea se regăseau la o singura creatura… vampirilor! In acel moment am încremenit, realizam ca totul se lega, transformarea durase 3 zile, in acea noapte blestemata fusesem atacata de un vampir, abilităţile supraomeneşti, perfecţiunea, erau elemente evidente ale vampirilor. Nu aveam sa mai dorm vreodată, viata mea se transformase intr-o zi eterna. Atunci însemna ca nu mai puteam rămâne alături de cei dragi, acea parte a vieţii se încheiase acum 4 zile.

  1. waw ! mi-a placut la nebunie !!!! Sper din suflet ca vei posta cat mai repede .
    Si astept cu nerabdare mai ales intalnirea cu faM CULLEN !!!

  2. Deci si-a dat seama. Mi-a placut mult, toate starile prin care trece ea.
    Astept continuarea cat mai repede! 🙂
    Poate arunci o privire si pe la mine :
    http://addictedtothedarkside.wordpress.com/

  3. foarte tare! pe cand urmatorul capitol? poate treci si pe la mine ;;)
    http://fanficthetwilightsaga.wordpress.com/

  1. Pingback: capitol 3 « Diana Chifar's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: